VERDICTUL CC: Compania „Glorinal" NU va fi scutită de plata impozitelor
4348
trm.md Compania de construcții „Glorinal”, despre care se spune că ar aparține lui Oleg Voronin, fiul liderului comuniștilor Vladimir Voronin, nu va fi scutită de impozitele pe care urma să le plătească la bugetul de stat.
Acesta este verdictul dat astăzi de Curtea Constituțională (CC) la sesizarea depusă de Partidul Liberal (PL). CC a declarat neconstituțională legea adoptată de Parlament în iulie 2013.
Documentul adoptat de deputați prevede scutirea de plata impozitelor și a taxelor de stat, în sumă de 12 milioane de lei, a companiei de construcții, din contul datoriilor formate în procesul executării lucrărilor de reconstrucție și restaurare a Complexului monastic Curchi.
Deputații care au venit cu această inițiativă, Veaceslav Ioniță (președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe), Vadim Cojocaru și Iurie Chiorescu afirmau că aceasta a fost singura soluție de a scăpa Mănăstirea Curchi de datoriile pe care le avea față de acest agent economic încă de pe timpul guvernării comuniste.
Semnatarii sesizării, deputații liberali, au invocat faptul că, prin această decizie, a fost afectat principiul concurenței.
10.11.2021
11:13
36880
Lilian Carp depune o SESIZARE pe masa procurorului general, Dumitru Robu. E vorba de FRAUDE de aproape un MILIARD de lei: „Sunt implicați și anumiți POLITICIENI în fraudarea patrimoniului sindical”
10.07.2021
17:03
3418
DOC // CSJ a DECIS ce a anunțat încă de ieri Igor Dodon la mitingul ELECTORAL – 41 de secții de votare pentru cetățenii R. Moldova din stânga Nistrului
07.07.2020
13:00
2378
„Pro Moldova”, pe aceeași lungime de undă cu Platforma „DA”, după decizia CC: „Din acest moment trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un GUVERN capabil să relanseze economia”
25.04.2020
18:50
10366
DEZVĂLUIRI // Un deputat din opoziție acuză că Dodon ar fi intrat în AGONIE și ar fi scos la înaintare ARTILERIA GREA. „Câțiva judecători ai Curții Constituționale sunt FILAȚI non-stop”
26.07.2017
12:03
3050
Curtea Constituțională a stabilit când va da VERDICTUL în privința referendumul consultativ inițiat de Dodon
12.01.2016
16:01
8569
Valeriu Munteanu, PRINS în offside: „S-au dus SACI la Curtea Constituţională şi PG”. REACŢIA lui Alexandru Tănase
13.10.2015
09:19
2566
De ce fentează autoritățile deciziile Curții de Conturi
26.08.2015
16:16
3135
Socialiștii, NOSTALGICI după regimul lui Voronin? Vor un DICTATOR în fruntea statului
13.08.2015
12:58
3004
Patru medici de la Centrul Mamei şi Copilului, acuzaţi de malpraxis, vor primi astăzi pedeapsa
21.05.2015
10:49
2618
O tentativă de CORUPERE a alegătorilor, cercetată de procurori
16.04.2015
16:28
3204
DECIS // Averile dobândite ILEGAL vor putea fi CONFISCATE
45
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
68
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
78
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
77
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
247
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
259
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
241
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
235
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
441
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
09.03.2026
17:03
290
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
15:17
374
Flipkart își mută sediul central înapoi în India, pregătind terenul pentru listarea la bursă până în 2027
09.03.2026
13:58
451
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
13:29
446
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
441
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
09.03.2026
12:19
733
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
09.03.2026
12:18
497
Vinurile moldovenești, în plină ascensiune internațională: 119 medalii la concursul MUNDUS VINI 2026
09.03.2026
12:01
555
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
09.03.2026
11:45
570
Test revoluționar de sânge depistează peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor
09.03.2026
11:40
565
Efectul Mojtaba este resimțit și în R. Moldova. Piața petrolului ZGUDUITĂ din temelie. Prețul gazelor a sărit luni dimineață cu 30%. Ce ne poate aștepta în lunile următoare și ce RISCURI se profilează
09.03.2026
11:25
455
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
535
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
09.03.2026
10:03
521
Și-a ucis soția cu toporul în stradă, la Tîrnova: 16 ani de închisoare pentru bărbatul de 47 de ani
09.03.2026
09:37
726
Zelenski nu are toate cărțile, dar are însă un AS: Experții ucraineni merg în Orient să ajute SUA în operațiuni de combatere a dronelor
09.03.2026
08:32
544
Horoscopul zilei 09.03.2026
09.03.2026
07:23
984
Venituri de lux pentru muncă de rând. Țara europeană care oferă salarii de până la 5.600 € pe lună, fără studii. Se caută sute de muncitori
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
17.39
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














