VERDICT după trei ani: Trupele rusești din Transnistria staționează ILEGAL, iar statutul de neutralitate al R. Moldova NU contravine aderării la sisteme colective de securitate
Curtea Constituţională (CC) a hotărât că dislocarea pe teritoriul R. Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională. Un verdict în acest sens a fost dat astăzi, după ce câțiva deputați ai Partidului Liberal (PL) au făcut o sesizare, acum trei ani, privind interpretarea articolului 11 din Constituție.
CC a mai stabilit că ocupația militară a unei părți a teritoriului R. Moldova în momentul declarării neutralității, precum și lipsa recunoașterii și a garanțiilor internaționale a acestui statut nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate.
De asemenea, în cazul unei amenințări la adresa unor valori fundamentale constituționale, precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile R. Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora.
Hotărârea Curții mai prevede că „participarea R. Moldova la sisteme colective de securitate, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, operațiuni de menținere a păcii, operațiuni umanitare etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate”.
Unul dintre autorii sesizării, liberalul Valeriu Munteanu, a salutat decizia de astăzi a CC.
„La trei ani de la depunerea sesizării, după mai multe amânări, finalmente astăzi CC a luat hotărârea. Ne bucură că Înalta Curte nu a omis să menționeze că Federația Rusă nu și-a retras trupele sale de ocupație din estul țării, ci, dimpotrivă, și-a consolidat prezența militară în partea transnistreană a R. Moldova, ce constituie o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a R. Moldova, precum și a dreptului internațional. La fel, Curtea precizează că din timpul ocupației sovietice a actualului teritoriu al R. Moldova (1944-1991) până în prezent în partea estică a țării mai sunt dislocate trupe de ocupație ale Federației Ruse. Practic, ocupația sovietică/rusească nu a încetat în partea estică a țării nici astăzi, cu toate că a fost proclamată independența R. Moldova. Federația Rusă a recunoscut-o, dar și-a retras armata numai din partea vestică a teritoriului moldovenesc (sub ocupație au mai rămas 11% din suprafața Republicii Moldova)”, a menționat Munteanu.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei