Vedeta TV a decis să-i ARUNCE MĂNUȘA DEPUTATULUI care i-a criticat emisiunea
2903
Interpretul, actorul și omul de televiziune Nicu Țărnă a reacționat la mesajul transmis de deputatul Maria Ciobanu, care consideră că una dintre emisiunile moderate de actor este de „doi bănuți”. Mai mult, acesta o provoacă pe parlamentară să formeze două echipe ale deputaților și să participe în show.
„Mult stimată doamnă deputat, Maria Ciobanu! Sunt flatat că emisiunea „100 de moldoveni au zis” are fani și în rândul parlamentarilor. Înseamnă că cei 100 de moldoveni nu au votat în zadar. Conceptul emisiunii vine din Marea Britanie și este foarte popular în țările UE și SUA. Nu este o emisiune de erudiție, nu este emisiunea „celor aleși”, ci este emisiunea omului de rând, de la care se cere doar atât: să-și înțeleagă semenii”, a reacționat Țărnă.
Moderatorul a continuat cu un alt „tir” de argumente și a făcut haz de necaz vizavi de unele situații care au loc chiar în plenul Parlamentului. „Nu vă plac răspunsurile? Nu vă plac oamenii care vin la emisiuni? Nu vă place originea multi-etnică a cetățenilor R. Moldova? Ne pare rău, stimați deputați, dar ăștia suntem noi, cei care v-am votat și cei care am așteptat noi abordări, noi soluții, o viață nouă... De cele mai dese ori ceea ce „101 de parlamentari au zis” în Plenul Parlamentului ne uimește nu mai puțin decât răspunsurile date de „moldovenii” emisiunii”, a menționat Țărnă.
Pe final, Nicu Țărnă i-a făcut o propunere Mariei Ciobanu. „Vă mulțumesc că urmăriți emisiunea! Dacă ați vrea să formați două echipe de deputați din tabere diferite și să veniți la emisiunea mea, o să-mi facă o deosebită plăcere, atât mie, cât și tele-alegătorilor. Să aflăm cine ne cunoaște mai bine, adică ce-i în mintea celor 100 de moldoveni. Succes în votarea legilor cât mai bune”, a conchis Nicu Țărnă.
Parlamentarul Maria Ciobanu a reacționat la puțin timp după intervenția moderatorului. „Stimate Nicu Țărnă, dacă aceasta ați înțeles din ceea ce am scris despre emisiunea „100 de moldoveni au zis”, atunci eu am greșit în privința talentului și inteligenței Dvs., fapt pentru care îmi pare rău. Vă place ceea ce faceți? Continuați!”, a punctat deputatul.
24.02.2015
13:53
2720
FOTO // Nicu Țărnă, pe post de Dragobete. Cum și-a PUPAT nevasta
01.08.2014
09:56
3189
FOTO // Nicu Țărnă, un HAIDUC adevărat
29.06.2014
15:45
4122
„Gândul Mâței” aduce Generația în blugi
24.02.2026
10:53
6157
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
8901
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
33962
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
33870
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45257
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29306
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
27750
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20163
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
19686
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
208
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
659
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
442
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
404
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
520
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
505
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
500
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
510
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
540
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
544
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
590
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
568
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
558
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
605
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
683
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
662
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
682
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
632
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
721
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
770
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1195
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
866
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
959
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
902
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
916
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
946
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














