Un vot proeuropean – o ripostă la diversiuni
3267
Contre-jour // Cineva care privește cu aer de demon stăpânitor harta lumii a decis, după ce a incendiat Ucraina, să pună foc și în R. Moldova
Ultima săptămână din campania electorală a fost una aproape halucinantă. Discursul politicienilor, dar și al numeroșilor lor susținători, deghizați în comentatori, bloggeri și consilieri, a devenit strident, decisiv, lipsit de menajamente. Toți țin să declare cu cine votează, iar dacă încerci să-i contrazici, să spui că ai altă opțiune sau că le privești critic favoritul, riști să fii catalogat drept „intelectual ezitant”. Pentru că, evident, dreptatea este numai a lor, a oponenților tăi.
Dar acestea sunt până la urmă niște confruntări de stil și de tonalitate, pe care e bine să le iei cu doza necesară de relativism, cu înțelegere pentru febra momentului.
Elementul cu adevărat dramatic al campaniei electorale a intervenit abia în ziua de miercuri, 26 noiembrie, când Comisia Electorală Centrală a recomandat eliminarea din competiție a Partidului „Patria”, condus de Renato Usatîi. Motivul excluderii trona sfidător la suprafață de luni de zile: folosirea masivă a banilor murdari, de proveniență străină, rusească. Bani cu care Usatîi a desfășurat o amplă operațiune de corupere a electoratului și chiar a unor instituții (e antologic cazul când gastarbeiterul interlop Renato a dăruit o mașină poliției din raionul Fălești). Și toate aceste infracțiuni strigătoare la cer n-au fost sesizate de organele de drept, deși existau numeroase dovezi.
Înțelegem că a fost nevoie de timp pentru efectuarea unor filaje, colectarea de probe, înregistrări, filmări, și pentru a convinge niște martori să vorbească, dar tot era bine, după opinia noastră, ca „asaltul final” să nu se fi dat chiar în ultima săptămână de campanie. Pentru că se știa că replica previzibilă la care vor recurge infractorii și avocații lor – a se vedea și reacția promptă a lui Rogozin – va fi victimizarea, invocarea unor represalii politice, teama guvernanților de la Chișinău de un concurent redutabil, în definitiv rusofobia...
Dar dincolo de lamentațiile celor de la „Patria”, a căror soartă se decide în justiție, este de remarcat ampla operațiune de neutralizare a organizațiilor și persoanelor care plănuiau destabilizări masive în Republica Moldova imediat după alegeri. Probele prezentate de poliție sunt uluitoare și ne fac să înțelegem dimensiunile pericolului ce planează asupra Moldovei.
Este pentru prima dată în perioada de după declararea independenței când Basarabia se confruntă, într-o campanie electorală, cu scenarii teroriste. E adevărat că ni s-a obișnuit ochiul în ultimele luni cu imaginile de coșmar din Donbasul cuprins de flacăra războiului și a rebeliunii rusești, dar în ceea ce mă privește nu am îndrăznit să cred că asemenea scenarii pot fi aplicate și aici, la noi, în pașnica și blânda Basarabie, oricâte contradicții adună ea. Dar nu era obligatoriu să gândească în același fel și cei abilitați să vegheze la siguranța națională, ci să anticipeze anumite pericole și diversiuni. Să sperăm că operațiunile de anihilare a complotiștilor, a celor care voiau să organizeze un „Ruso-Maidan” la Chișinău, au tăiat puterea și avântul „rețelei” și că vom avea niște alegeri desfășurate în condiții normale.
Dar tot rămân șocat când mă gândesc că cineva, care privește cu aer de demon stăpânitor harta lumii și mai ales teritoriile fostei URSS, a decis, după ce a incendiat Ucraina, să pună foc și în R. Moldova. Să vadă în extinderea haosului, violenței și morții o rațiune de a fi, o cauză personală, un „proiect național”.
Răspunsul logic, rațional și firesc la această amenințare este participarea moldovenilor la vot și opțiunea lor pentru Europa; continuarea reformelor, abandonarea jumătăților de măsură, o mai mare solidaritate atât la nivelul societății, cât și al clasei politice. O clasă politică ce ar trebui să își ia în serios misiunea de edificare a unui stat democratic și viabil, așa cum speră și așteaptă cetățenii.
16.05.2018
10:40
5097
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6034
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
4997
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5154
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6086
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
5837
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8127
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5431
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7074
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3278
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4025
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2811
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
24.11.2025
14:49
53
Alexei Buzu la întâlnirea de la Chișinău: Prioritizarea cetățeanului în reformele administrative este esențială pentru Moldova
24.11.2025
13:22
297
Zelenski vede progrese la Geneva, dar subliniază necesitatea unor eforturi suplimentare pentru o pace durabilă cu Rusia
24.11.2025
13:07
382
Ministerul Energiei cere acțiuni urgente pentru corectarea facturilor la gaze cu erori majore în datele de consum
24.11.2025
11:55
338
Nou curriculum al limbii găgăuze aduce rezultate promițătoare în școlile primare din Găgăuzia
24.11.2025
11:48
402
Merz, sceptic cu privire la un acord pentru Ucraina până joi: respinge revenirea Rusiei în G8 și subliniază diferențele actuale
24.11.2025
11:27
485
ULTIMA ORĂ /Negocierile privint PACEA în Ucraina, o oportunitate ISTORICĂ de scăpa definitiv de influența Rusie în R. Moldova: „Retragerea trupelor ruse din Transnistria nu este doar un interes al R. Moldova, ci și un interes fundamental al Ucrainei”
24.11.2025
11:11
369
Se caută cei mai implicați tineri și organizații din Moldova: concursul pentru Premiul Național pentru Tineret 2025 și-a deschis ușile!
24.11.2025
10:47
347
Atac nocturn cu dronă la Harkiv: bilanț tragic cu patru morți și multiple clădiri distruse în mijlocul negocierilor de pace
24.11.2025
10:22
382
Economia Moldovei prinde avânt: 6 miliarde de lei investiți în dezvoltarea antreprenoriatului prin Programul guvernamental "373"
24.11.2025
08:15
471
Horoscopul zilei 24.11.2025
24.11.2025
07:18
754
SUA și Ucraina propun un plan de pace revizuit pentru conflictul cu Rusia, renunțând la concesii teritoriale impuse anterior
24.11.2025
01:12
606
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
739
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
868
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
853
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
991
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
753
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
689
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
680
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
785
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
721
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
748
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
628
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
842
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
953
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
662
Horoscopul zilei 23.11.2025
Alexei Buzu la întâlnirea de la Chișinău: Prioritizarea cetățeanului în reformele administrative este esențială pentru Moldova
Zelenski vede progrese la Geneva, dar subliniază necesitatea unor eforturi suplimentare pentru o pace durabilă cu Rusia
Ministerul Energiei cere acțiuni urgente pentru corectarea facturilor la gaze cu erori majore în datele de consum
Nou curriculum al limbii găgăuze aduce rezultate promițătoare în școlile primare din Găgăuzia
1 MDL
1 EUR
19.83
1 USD
17.23
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41

Inapoi














