Scriitorul și războiul
3390
Contre-jour // Scriitorul ar trebui să fie împotriva oricărei forme de violență
De când a început războiul în Ucraina, am urmărit atent luările de atitudine ale scriitorilor ruși față de această campanie criminală. Uniunea Scriitorilor de la Moscova, cea oficială, reprezentată de oameni ca Iuri Bondarev și Valentin Rasputin, au salutat cu admirație curajul lui Putin de a anexa Crimeea, anulând o „nedreptate istorică”, iar revolta separatiștilor din estul Ucrainei au prezentat-o drept cauza nobilă a lumii ruse, care rezistă intruziunilor occidentale. E drept că o parte dintre scriitorii ruși, din fericire cei mai valoroși și mai cunoscuți în lume (Ludmila Ulițkaia, Andrei Bitov…), sunt critici față de politica Kremlinului, care a declanșat un război împotriva unui popor-frate. Dar vocea lor, pledoariile lor nu ajung la televiziunile de la Moscova, acolo unde în fiecare seară tronează „adevărații patrioți” ruși, cei care cheamă la luptă în numele salvării și consolidării imperiului slav.
Urmăresc cu stupoare și dezgust acest militarism al scriitorilor ruși, oameni care ar trebui să aibă responsabilitatea vorbelor, să prevadă consecințele textelor pe care le semnează. Un scriitor, un artist se definește în general printr-o sensibilitate mai mare, prin empatie și compasiune față de ființa umană, prin înțelegerea fragilității lumii în care trăim. Ei, scriitorii, se presupune, au mai multe lecturi decât poporul obișnuit, cunosc istoria tragică a secolului trecut, știu cum poate sfârși o vrajbă, un conflict pe care îl stârnești dintr-un puseu patriotic, dintr-un delir al formulării războinice. Spune și Adam Michnik: „e foarte greu să stingi cu cerneala o casă care arde”, dar e ușor să provoci prin scrisul și apelurile tale un război. Și aici îmi amintesc de unul dintre ideologii masacrelor din fosta Iugoslavie, scriitorul Dobrica Ćosić, care a însuflețit și justificat politica șovină a politicienilor de la Belgrad. Și mă mai gândesc că sinistrul călău din Bosnia, Radovan Karadžić, a fost și el un poet sensibil și un iubitor tată de familie, iar acum își ispășește aventura sângeroasă în închisorile de la Haga.
Cum nu pot să reproduc întreg delirul scriitorilor ruși care exaltă războiul din Ucraina, am să schițez aici doar prestația unui condeier popular în Rusia, Zahar Prilepin, tradus și în limba română la Editura „Cartier”. Fost participant la războiul din Cecenia, înrolat în trupele speciale, unde se presupune că nu a plantat ghiocei, ci a tras din Kalașnikov, membru al partidului național-bolșevic al lui Limonov – partid stalinist și antisemit -, Prilepin spunea, chiar în zilele când fusese doborât Boeingul malaysian, că „se bucură că Rusia are oameni de valoarea colonelului Strelkov”. Iar într-un interviu publicat în aceste zile, Prilepin vorbea admirativ despre participarea membrilor partidului său la operațiunile insurgenților din estul Ucrainei: „Națbolii au plecat între primii acolo, încă pe când era în desfășurare Maidanul la Kiev. Acum avem structurile noastre în zonă, avem oameni infiltrați în organele de conducere și rețele prin care transportăm tot ce este necesar”.
Prilepin îi ceartă pe cei din organizația pro-Kremlin, „Nași”, care n-au plecat pe front în Ucraina. Speră că statul rus, văzând acum cine sunt adevărații patrioți, să-și schimbe atitudinea față de partidul său.
Aș avea o singură remarcă: scriitorul ar trebui să fie împotriva oricărei forme de violență. Chiar și atunci când ai impresia că pledezi o cauză dreaptă, că îți aperi țara, ai putea să constați mai târziu, când se liniștesc apele, că ai fost tu însuți manipulat, servind ca o trompetă a răului. Crezând că aperi viața, de fapt ai sugrumat-o.
16.05.2018
10:40
5209
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6135
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5099
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5267
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6201
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
5943
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8239
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5542
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7201
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3385
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4113
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2907
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
307
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
354
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
284
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
335
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
351
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
456
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
392
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
403
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
433
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
460
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
424
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
485
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
422
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
435
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
460
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
803
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
509
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
755
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
481
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
605
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
645
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
508
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
544
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
06.03.2026
10:33
570
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
06.03.2026
08:11
587
Horoscopul zilei 06.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














