Odesa în flăcări – coșmarul se extinde

Contre-jour

Basarabenii au o relație specială cu Odesa – frumoasa, vesela și pitoreasca urbe din sudul Ucrainei. Ei merg acolo la mare sau la cumpărături – un oraș-port are întotdeauna o piață mai bogată. În anii studenției mele sovietice, dar și după absolvirea universității, când lucram la editură, am fost de multe ori la Odesa după cărți românești, pe atunci interzise la Chișinău. Librăria „Drujba” devenise un loc obligatoriu de pelerinaj pentru basarabenii dornici de cultură. De acolo, dar și de la librării cu aceeași denumire din Kiev, Cernăuți, Moscova și Leningrad (azi Sankt Petersburg), și-a format și completat intelectualitatea noastră biblioteci de carte românească, fără de care poate n-ar fi existat renașterea națională…

Ceea ce m-a fascinat întotdeauna a fost umorul inteligent, „hâtru”, atribuit celor din Odesa, capacitatea de a face haz de necaz, ironia și autoironia lor vivace pe orice anotimp politic. O inspirată anecdotă odesită – toate erau inspirate! – dezumfla ușor avântul constructorilor comunismului în Uniunea Sovietică. Vladimir Putin, cuceritorul Crimeii și noul „Attila” al Europei, este și el ironizat în anecdotele din orașul de la Marea Neagră. Un exemplu: Se întâlnesc doi odesiți. „Știi, zice unul dintre ei, mă tem să vorbesc cu voce tare în limba rusă”. – „De ce? Ți-e frică de banderoviști?” – „Nu, mă tem că Putin va veni aici să mă apere”. Și, în același registru, o glumă multiplicată pe panouri în orașul Odesa după ce Vladimir Putin a divagat într-o conferință de presă despre „Novorossia” – noua gubernie fantomatică a Rusiei ce trebuie să cuprindă și Odesa: „Vova! N-o enerva pe mama!” (Aici „mama” trimite la renumita expresie din folclorul interlop sovietic „Odesa-Mama”).

Aceste glume și anecdote au fost tonice, chiar optimiste până pe 2 mai 2014. Pentru că în această zi Vladimir Putin a decis să înceapă operațiunea de „apărare” a odesiților, după ce manifestase aceeași „compasiune” față de rusofonii din Crimeea și Donbas. Campania de apărare și „ajutor frățesc” a lui Putin arată astfel: tătarii din Crimeea, care n-au participat la pseudo-referendumul prorus, sunt terorizați și amenințați cu o nouă deportare; în Estul Ucrainei au loc confruntări sângeroase, cu răpiri și asasinate cumplite…

***

Evenimentele tragice de la Odesa din aceste zile, în care au murit aproape 50 de oameni în confruntările dintre militanții pentru unitatea Ucrainei și mercenarii proruși, mulți dintre ei arși în incendiul din Palatul Sindicatelor, și alte zeci răniți grav, au readus în comentariile de presă sintagma „Odesa în flăcări”. Este titlul unei coproducții cinematografice româno-italiene din 1942, în care a jucat și celebra noastră compatrioată, cântăreața de operă Maria Cebotari. Filmul, interzis de cenzura comunistă și considerat definitiv pierdut, a fost găsit în 2004, printr-o întâmplare fericită, în arhivele „Cinecitta”. Regizat de Carmine Gallone, după un scenariu de Nicolae Kirițescu, filmul narează, într-o manieră populară în epocă, drama Basarabiei și a Nordului Bucovinei, victime ale represiunilor staliniste. În 1942, Europa ardea în focul celui de-al Doilea Război Mondial. Cine ar fi crezut că, după 70 de ani, Odesa va cădea din nou pradă flăcărilor, de data aceasta atacată de „frații slavi”, urmașii „eliberatorilor” din aprilie 1944?...

Riposta odesiților cred că i-a surprins pe regizorii campaniei de dezmembrare a Ucrainei. Odesa – un oraș cosmopolit, multicultural, cultivându-și cu orgoliu și ostentație identitatea eclectică, spiritul negustoresc și tradiția levantină, a ales, cel puțin deocamdată, Ucraina independentă, deschiderea spre lume, orientarea spre Occident. Dar opțiunea nu pare definitivă, pentru că nu există unanimitate la Odesa: puterea locală, mai cu seamă poliția, este slabă și coruptă, iar Rusia nu va renunța.

Tulburările sângeroase de la Odesa au scos în evidență rolul nefast al Transnistriei, un teritoriu controlat exclusiv de Rusia, care alimentează, scrie presa, cu oameni și armament grupurile de răufăcători ruși din Ucraina. Și în aceste condiții, există politicieni la Chișinău, chiar și în coaliția de guvernământ, care resping ideea apropierii R. Moldova de NATO, întrucât, ne avertizează ei cu „înțelepciune superioară”, vom pierde teritoriul din stânga Nistrului.

Mă întreb: cum s-ar schimba actuala situație de șah-mat în care se află R. Moldova, șantajată de ruși prin Transnistria, dacă puterea de la Chișinău ar semna un acord de asistență militară cu țările NATO, dacă ar obține, în sfârșit, doritele garanții de securitate care, azi, lipsesc cu desăvârșire? Răspunsul e simplu: am avea speranțe că Putin nu va ataca R. Moldova, forțând Nistrul. Nu despre „păstrarea Transnistriei” este vorba aici, domnule Marian Lupu, ci despre salvarea Republicii Moldova ca stat independent, democratic și european.