Neantul moldovenesc

Contre-jour

Deși e încurajată, uneori chiar somată de creditori, de prietenii noștri din Vest, să se schimbe, să se restructureze, să „trăiască în adevăr”, R. Moldova rămâne încremenită în corupție, sărăcie și impostură. Cei care nu mai suportă – pleacă, își iau lumea în cap: România, Italia, Canada…, orice țărm e de preferat acestui tărâm al pierzaniei. Noi, moldovenii, n-am prea fost conectați la metafizicul filozofic (superstițiile, eresurile, credințele populare țin totuși de o zonă folclorică, a poveștilor de după hornul sobei), dar când privești la dezastrul din jur, parcă începi să ai vertijuri à la Cioran sau Schopenhauer, să invoci asfixia moldovenească și abisul care se uită adânc în tine. Nimic nu se leagă, totul eșuează, orice inițiativă sfârșește în lamentabil și ridicol.

Istoria post-sovietică a R. Moldova ilustrează un unic principiu al succesului în baza căruia a crescut monstruos, aici, la noi, o piramidă politico-administrativă, o suprastructură financiar-economică alimentată din cele mai mari vicii sociale: lașitate, parvenitism, minciună, fățărnicie, hoție, servilism, lingușeală, manipulare, ranchiună, trădare… Un asemenea sistem a respins din start meritocrația, valoarea și onestitatea, considerându-le, pe bună dreptate, mortale pentru el. Am ajuns, culmea, să vrea alții să ne facă bine, să ne dea și bani (mulți bani!) ca să ne căutăm de sănătate, și noi să nu vrem, să nu înțelegem, de parcă am fi bătuți de cahlă, cum se zice în popor. Acum refuzăm să depunem cererea de aderare la Uniunea Europeană, deși am promis să o facem. Am găsit și un subterfugiu: că n-am fi pregătiți, că oricum n-au s-o accepte. De parcă europenii ar fi proști și nu și-ar da seama că pur și simplu nu vrem să facem reformele cu care ne-am angajat în fața lor, dar mai ales în fața cetățenilor noștri.

Integrarea europeană alături de comuniștii lui Voronin este un proiect sublim, dar care lipsește cu desăvârșire. Și pentru ca să nu-și facă iluzii nici cei mai creduli, bătrânul general ne flutură din când în când lista cu miniștrii indezirabili, pe care îi vrea eliminați din Guvern (zice că așa i-au promis „partenerii”). Deloc întâmplător, sunt numele cele mai valoroase din Executiv, numele de care se leagă ideea de reformă.

S-a furat miliardul de euro din bănci (știu pe cineva care scrie tragicomedia „Miliardul moldovenesc” și caută un sponsor ca să-i monteze piesa) și n-a fost prins nimeni. „Bănuitul” Ilan Shor e relaxat – dă interviuri în stânga și-n dreapta și-i probozește pe cei care îl critică. Lui Dorin Drăguțanu, guvernatorul Băncii Naționale, sub a cărui adormită veghe s-a furat ca în codru, i se recomandă cu timiditate, în presă, demisia de onoare. Un „afront” care-l demolează, desigur. S-ar putea chiar, jignit de atâta ingratitudine, să ne facă surpriza să se retragă din post. La averile pe care i le-a numărat presa nu va fi o dramă pentru el. Mai rău de cetățenii de rând care au rămas cu portmoneele goale.

Justiția moldovenească e o rușine națională. Am avut și noi doi condamnați – Papuc și Perju –, cât de cât comparabili cu „clienții” DNA-ului românesc, dar s-au evaporat, nimeni nu-i găsește, și nu răspund nici măcar la SMS, vorba băieților de la „O-Zone”.

Ce proiecte de viață să-ți mai faci pe acest fundal dezolant? Sunt destui oameni de bun-simț, oameni civilizați în R. Moldova, care au avut toată răbdarea imaginabilă cu tranziția moldovenească și cu mediocrii politicieni de la Chișinău. Dar abisul care se cască s-ar putea să-i înghită și pe ei.