01:10:14 29.03.2024
Stiri

Franța, islamul, Houellebecq și „Supunerea”

Opinii 12.01.2015 10:20 Vizualizări3181 Autor: Vasile Gârneț
Franța, islamul, Houellebecq și „Supunerea”


Contre-jour

Voiam să scriu despre ultimul roman al lui Michel Houellebecq, Sumission (Supunerea), apărut la Editura Flammarion, anunțat de presă drept un eveniment literar major în Franța. Incomodul, imprevizibilul și provocatorul romancier francez, unul dintre cei mai populari în ultimele decenii, prezintă o ficțiune de anticipație politică, inspirându-se din actualitatea imediată a Franței.

Subiectul cărții a dat fiori multora: în 2022, într-o luptă electorală strânsă pentru președinția Franței între candidatul dreptei naționaliste Marine Le Pen și liderul „Frăției musulmane” Mohamed Ben Abbes, victoria o va obține, în turul II, cu sprijinul stângii franceze, politicianul musulman.

Franța va trece printr-un regim de „islamizare rațională”, cu unele aspecte așa-zis pozitive, cum ar fi reducerea șomajului (femeile vor abandona serviciul și bărbații vor avea mai multe locuri de muncă), creșterea natalității prin admiterea poligamiei, descreșterea infracționalității și a dezmățului libertin etc. Se extinde și portul musulman: femeile vor abandona hainele occidentale – într-o primă fază, de „tranziție vestimentară”, acestea vor îmbrăca halate de bumbac peste pantaloni…

Personajul principal al romanului, François, un profesor universitar trecut de 40 de ani, ateu, se convertește la islam, după ce fusese dat afară de la serviciu – Sorbona este o instituție dominată de noua credință. Devine musulman pentru a reveni la catedră – împotrivirea și independența de gândire nu-și au niciun rost. Nu este singurul care se „supune”. Colegul său, rectorul universității, convertit și el la islam (omul se bucură deja de avantajele poligamiei, are mai multe neveste), rezumă aproape aforistic situația: „Această Europă care era piscul civilizației umane s-a sinucis în câteva decenii.” Și viziunea sa are forța unei profeții în curs de materializare: islamul cucerește țară după țară, continent după continent, iar liderul „noii” Franțe, Mohamed Ben Abbes, aspiră să devină președintele Uniunii Europene.

Unii spun că ficțiunea lui Houellebecq nu trebuie tratată cu o superioară ironie. Pentru că autorul Particulelor elementare a demonstrat că are darul „profețiilor politice”. În Platforma, de pildă, un alt roman al său de succes, Houellebecq a anticipat seria atacurilor teroriste musulmane din Bali.

Încă înainte de lansarea oficială, romanul lui Houellebecq a fost piratat pe Internet, astfel a ajuns și în R. Moldova (mulți au speculat că a fost o „scurgere” controlată, din motive de publicitate). Așa încât polemicile și calificativele în presă și pe bloguri au curs gârlă: „o sinucidere literară”, „un roman profetic”, „o însăilare tezistă, sfidătoare”, „cel mai bun roman al lui Houellebecq din câte a publicat până acum”, „un colaj literar de benzi desenate, menit să șocheze”, „Houellebecq face surfing pe spaimele francezilor”, „tricotaj literar, o scriere iresponsabilă, islamofobă”… Opinii și reacții de toate felurile.

Houellebecq are o relație mai veche cu islamul, una declarat conflictuală, pentru care i s-au intentat și procese în justiție, fără consecințe pentru el. Presa de stânga franceză a întâmpinat în furci noul său roman. Libération îl anihilează în cele șase pagini pe care i le consacră, considerându-l un rateu total. La fel, e o relație complicată între Houellebecq și stânga franceză, care înainte îl gratulase pentru criticile sale la adresa grupurilor conservatoare, iar acum se vede descoperită, „trădată” într-un roman în care autorul atacă islamul și eșecul politicii multiculturalismului în Occident.

Houellebecq a oferit mai multe interviuri înainte de lansarea romanului. În cel acordat lui Sylvain Bourmeau pentru Paris Review el refuză ideea că prin acest roman i-ar face un serviciu lui Marine Le Pen, șefa Frontului Național – partid care îngrozește Europa și are suspecte simpatii pentru Vladimir Putin. Marine Le Pen, spune prozatorul, nu are nevoie de ajutorul lui, ea câștigă puncte electorale din cauza situației reale din Franța, în care problemele imigrației și ale islamismului sunt acute. Și apoi, spune Houellebecq, nu cunosc ca un roman să fi schimbat lumea. Această schimbare poate surveni, ironizează scriitorul, în urma unui eseu bine elaborat sau prin lansarea unui manifest – cum a fost Manifestul Partidului Comunist al lui Marx. Așa că el, Michel Houellebecq, nu-și face nicio problemă că poate schimba soarta Franței și a lumii cu ultima sa carte de proză.

Lansarea romanului, programată pe 7 ianuarie, n-a mai avut loc. În acea zi, așa cum știe o lume întreagă, s-a produs atacul terorist de la săptămânalul Charlie Hebdo. Jihadiștii musulmani au masacrat 12 oameni. Printre cei uciși se numără și Bernard Maris, un bun prieten al scriitorului. Houellebecq a suspendat toate evenimentele legate de promovarea romanului, s-a retras la țară și există informații contradictorii dacă a fost sau nu luat sub protecția poliției.

Se pare că, și de această dată, viața, actualitatea imediată a furnizat o teribilă confirmare a predicțiilor scriitorului, țesute într-o ficțiune artistică. Reținem mesajul romanului Supunerea, care se vinde foarte bine, devenind bestseller în Franța. Valoarea sa literară, atâta cât este, se va revela în timp (opinia mea e că romancierul Houellebecq a avut și construcții epice mai inspirate). Acum, prioritară este dezbaterea, în Franța și în întreaga Europă, despre cum apărăm valorile occidentale, cum apărăm libertatea de exprimare pentru care au fost omorâți jurnaliștii de la săptămânalul satiric francez.

„Conflictul civilizațiilor” nu mai este un concept aseptic de ideologie politică, ci, vai, o realitate care își ia tributul de sânge.

Ce facem: gândim, căutăm soluții la problemele existente sau ne supunem?


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md