Cultura pe vreme de război
2360
Contre-jour
E aproape înduioșător să vorbești despre cultură pe vreme de război, sau aproape război. Președintele Vladimir Putin afirmă, într-un dialog cu Barack Obama, anticipând lucrurile, că Ucraina s-a scufundat într-o „baie de sânge”. La rândul său, premierul Dmitri Medvedev, un împătimit al twitter-ului, a anunțat că țara vecină, fostă frățească, s-a scufundat într-un „război civil”. Observați acest joc riscant cu timpul verbelor pe care-l fac conducătorii de la Moscova. Conflictele militare se produc sau se vor produce – în această parte de lume – în măsura în care Rusia se hotărăște să le declanșeze, pentru că n-au cum veni din altă parte.
Rusia poartă în aceste vremuri și o bătălie internă, pe frontul cultural și ideologic, pentru că noul URSS, proiectat de Putin, nu trebuie să aibă fisuri. „Locatarul de la Kremlin” știe foarte bine că degeaba pornești un război dacă nu ai grijă, înainte de a cotropi teritorii, să subordonezi mintea propriilor cetățeni. Un proiect de lege, numit „Despre fundamentele politicii de stat în domeniul culturii”, elaborat de un grup de lucru de la ministerul de resort, trasează direcțiile, obligatorii, pe care le va urma noua cultură în Rusia. Teza principală a acestui proiect sună așa:„Rusia nu este Europa”, ceea ce înseamnă că precepte europene și universale precum „pluralism”, „multiculturalism”, „toleranță”, „drepturile omului”, „corectitudine politică” ș.a. sunt declarate nocive, primejdioase pentru unitatea, sănătatea și puritatea culturii ruse. Lepădarea de Europa, în 2014, contrazice, observă mai mulți comentatori, un demers secular al rușilor – încă Ecaterina a II-a, la 1767, proclama Rusia „mare putere europeană”.
Legiuitorii loiali lui Putin vor să rezolve printr-un ucaz o dilemă care îi frământă de secole pe gânditorii ruși, vor să rezume printr-un enunț arbitraro vastă dezbatere care se poartă cam de când a căpătat Rusia conștiință de sine. O aberație mai mare nu se poate imagina: pentru că o identitate nu poate fi decretată, ea se decantează în timp, acumulează influențe, evoluează, nu e un fetus pe care să-l închizi într-un borcan cu formol.
Mă gândesc cu oarecare melancolie și compasiune la scriitorii ruși cu care am dialogat în acești ani, autori traduși și apreciați în Occident, care spuneaumereu că scrisul lor, ca și moștenirea literară din care se revendică, face parte din cultura europeană. Iar reminiscențele „despotice” și „colectiviste” care marchează civilizația rusă sunt explicabile: „ce vreți, încă nu suntem Europa”. Erau pe drum. Ei bine, frământările lor burghez-intelectualiste au căpătat un răspuns sec și definitiv – „Rusia nu este Europa”. Se pot liniști.
Inutil de spus că în spatele acestui „adevăr eliberator” despre identitatea rusă nu se află o revelație mistică, o iluminare pe care au trăit-o conducătorii de la Moscova. E doar meschina și mediocra sete de putere. Cultura europeană, adică tradiția gândirii critice, spiritul cartezian, interogația și dialogul cu celălalt sunt pericole mortale pentru siguranța „kakistocrației” ruse de azi. Când niște oameni sunt deciși să schimbe geografia, cum să mai vii și să le reproșezi ceva, amintindu-le o axiomă cunoscută și verificată în timp – „Statul este în serviciul culturii, nu cultura servește statul”, iar artiștii, creatorii nu pot fi încolonați, nu li se poate ordona să evolueze după niște prescripții cazone.
Aviz și ideologilor moldoveniști de la Chișinău.
16.05.2018
10:40
5321
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6213
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5183
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
22.12.2016
12:51
5352
Schimbarea paradigmei la moldoveni
14.12.2016
11:52
6305
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6026
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8317
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5639
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7297
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3484
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4185
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2990
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
03.06.2026
21:03
317
Încălzire plăcută și mai puține ploi în Republica Moldova, joi, 4 iunie 2026
03.06.2026
18:55
386
Regatul Unit obligă Google să ofere editorilor opțiunea de a refuza includerea conținutului în căutarea cu inteligență artificială
454
Comisara europeană pentru extindere Marta Kos vine la Chișinău pentru discuții cu Maia Sandu și conferință de presă comună
03.06.2026
16:00
487
Consiliul de Afaceri Moldo-Kazah, lansat la Chișinău cu participarea ministrei Ludmila Catlabuga
03.06.2026
13:52
940
Pregătiri în regim de URGENȚĂ pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
03.06.2026
13:35
608
Guvernul deschide calea pentru investițiile de 300 de milioane de lei în modernizarea sectorului feroviar în 2026
03.06.2026
13:21
505
Lucrările la noul centru TBC de la „Marius Nasta” repornesc după deblocarea finanțării de 1,2 miliarde lei
03.06.2026
12:59
515
Guvernul pune la punct reguli noi pentru platformele digitale de taxi în Republica Moldova
03.06.2026
12:22
542
Guvernul susține aderarea Republicii Moldova la convenția de la Hong Kong pentru reciclarea sigură și ecologică a navelor
03.06.2026
12:19
555
Republica Moldova intră sub protecția Convenției de la Nairobi pentru epave maritime și navigație sigură
03.06.2026
12:10
856
Ucigașul măturătorului de pe bulevardul Moscovei, cu trecut penal bogat, trimis în judecată pentru omor și amenințarea polițiștilor, riscă până la 15 ani de închisoare
03.06.2026
12:09
512
Guvernul majorează subvențiile agricole până în 2030: aproape 19 miliarde de lei pentru ferme moderne, irigații și dezvoltare rurală
03.06.2026
11:10
480
Electrocasnicele aduse în R. Moldova vor trebui să consume mai puțin chiar și când sunt OPRITE. Câți bani pierdem anual din cauza aparatelor lăsate în priză
03.06.2026
11:00
592
DECIS // Terenul fostului Stadion Republican, ELIBERAT complet pentru construcția Ambasadei SUA! Câți bani va încasa statul și ce sumă s-a plătit pentru exproprieri
03.06.2026
10:53
579
Platforma Europass, prezentată la un atelier al Ministerului Educației drept instrument-cheie pentru învățare, carieră și recunoașterea calificărilor
03.06.2026
10:48
486
Misiune STRATEGICĂ // Directorul Spitalului Republican, Andrei Uncuța, numit secretar de stat. Acesta va coordona construcția spitalelor regionale de la Bălți și Cahul
03.06.2026
09:50
543
MITĂ pe „abonament” la „Termoelectrica” // Un șef de secție, REȚINUT de mascații CNA: Acesta ar fi primit câte 10.000 de lei în fiecare lună pentru a truca licitațiile în favoarea unei firme
03.06.2026
08:56
681
Cercetătorii moldoveni din agricultură și medicină veterinară, premiați cu 8 medalii la EUROINVENT 2026 în România
03.06.2026
08:21
524
Horoscopul zilei 03.06.2026
02.06.2026
22:00
1264
„Bani încărcați negativ”: Cum funcționează SCHEMA de escrocherie prin care o pensionară din Chișinău a fost ruinată de peste 130.000 de euro
02.06.2026
21:09
877
Încălzire și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 03.06.2026
02.06.2026
20:26
831
Maia Sandu a discutat cu premierul Suediei despre negocierile de aderare la UE și securitatea regională
02.06.2026
19:36
852
Plan de acțiuni 2027–2028 pentru industrie: Chișinăul aliniază politicile industriale la standardele UE
02.06.2026
18:25
977
Europa își joacă cartea inteligenței artificiale industriale: alternativa la modelul Silicon Valley, testată la VivaTech 2026
02.06.2026
17:07
842
GALERIE FOTO, VIDEO // Record național la PORT MALL. Cel mai mare tiramisu din țară a fost pregătit în fața a zeci de mii de copii și părinți
Încălzire plăcută și mai puține ploi în Republica Moldova, joi, 4 iunie 2026
Regatul Unit obligă Google să ofere editorilor opțiunea de a refuza includerea conținutului în căutarea cu inteligență artificială
Consiliul de Afaceri Moldo-Kazah, lansat la Chișinău cu participarea ministrei Ludmila Catlabuga
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














