Crize social-democrate

Contre-jour

Este obligatoriu ca un partid care se declară de stânga în Republica Moldova să-și definească identitatea politică prin susținerea unor falsuri staliniste despre limba și originea etnică a românilor dintre Prut și Nistru?

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a vorbit din nou, într-un interviu televizat, despre opțiunile sale identitare pe care le-a declarat la recensământul recent încheiat. Este „moldovean” și vorbește „limba moldovenească”, consideră că limba română este propagată excesiv, că limba rusă trebuie să fie obligatorie în școli, iar pericolul Unirii poate fi descifrat din inscripțiile graffiti de pe ziduri și garduri („Moldoveni, deci români”, „Vorbesc românește, deci sunt român” ș.a.). Aceste sincerități, cum s-a mai întâmplat și altă dată, i-au atras liderului PDM un val de ironii, contestații și chiar insulte în presă și pe rețelele de socializare.

Mă întreb, ce-l face pe domnul Lupu să insiste în aceste rătăciri care descalifică pe orice om instruit și de bună-credință? Pentru că nu pot să cred că Domnia Sa nu cunoaște adevărul, că ar disprețui într-o asemenea măsură opinia comunității științifice și intelectuale din Republica Moldova și de peste hotare în ce privește limba română. Președintele PD este el însuși un intelectual, vorbitor de limbi străine, și știe că „limba moldovenească” este o invenție stalinistă, instrumentată în scopuri politice: justificarea ocupației ruso-sovietice a teritoriului dintre Prut și Nistru și a separării moldovenilor de restul națiunii române.

Unii văd în aceste declarații ale președintelui PD un meschin calcul electoral: partidele din R. Moldova s-au lansat deja în competiția pentru voturi în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă. În logica acestei ipoteze, PDM-ul ar viza bazinul electoral al comuniștilor și, în general, zestrea stângii filoruse. Nu cred că această explicație este suficientă. Strategii Partidului Democrat înțeleg că nu vor reuși să scoată prea multe voturi din zona alegătorilor proruși, unde „năvodul” lui Voronin și „undițele” socialistului Dodon vor face captura cea mare. Partidul domnului Lupu are un handicap clar în fața fanilor Uniunii Vamale: este membru al Coaliției Proeuropene și în această ipostază a fost „complice”, în ochii lor, la „înfeudarea” R. Moldova sferei de influență occidentale și, ca urmare, împarte vina pentru deteriorarea relațiilor cu Rusia. Aducerea lui Filip Kirkorov cu un concert de 9 Mai la Chișinău nu cred că i-a înșelat pe alegătorii proruși. Pe scena politică autohtonă Partidul Democrat din Moldova este văzut ca o formațiune proeuropeană. Una de centru-stânga, cum a ținut să sublinieze Marian Lupu în același interviu.

Și atunci, mă întreb iarăși: este obligatoriu ca un partid care se declară de stânga în Republica Moldova să-și definească identitatea politică prin susținerea unor falsuri staliniste despre limba și originea etnică a românilor dintre Prut și Nistru (falsuri prezentate de președintele PD, azi, drept „libertate de autodeterminare lingvistică” a cetățenilor; după cum la fel ar putea proclama și libertatea de a folosi sau nu gramatica și ortografia limbii române; apoi, de ce nu am merge și mai departe cu „libertățile individuale” în R. Moldova, scoțând la referendum formula apei sau legea conservării energiei!), prin negarea valorilor naționale, prin promovarea unei insidioase retorici proruse?... Nu cred că social-democrații germani, de exemplu, a căror prietenie o invocă speakerul Igor Corman, împărtășesc poncifele staliniste despre limba și etnia moldovenilor…

După părerea mea, marea problemă a Partidului Democrat este criza de identitate pe care o traversează. Acest partid nu reușește să se desprindă, cel puțin așa rezultă din declarațiile publice ale unor lideri ai săi (Marian Lupu între aceștia, dar tot el recunoaște că există și membri ai PD care gândesc diferit, și aici chiar spune adevărul), de obișnuința limbajului dublu, de o anume ereditate sovietică, indelebilă, care le videază de conținut jurămintele pe „carta” social-democrației contemporane. Și această inadecvare devine cu atât mai evidentă în contextul agresiunii rusești împotriva Ucrainei, când opțiunile politice și geopolitice în R. Moldova și în întreg Estul european se despart tranșant, se decantează rapid. Cu alte cuvinte, azi nu poți să fii și în Uniunea Europeană, și aliat al lui Putin, cel care a dinamitat pacea și dreptul internațional, a anexat teritorii ale altor state și amenință libertatea și integritatea țării tale. Înainte, se mai putea. Ca „ținut de frontieră”, cu tot ce presupune această calitate în materie de comportament și mentalități, R. Moldova a exersat îndelung acest mod de a trece prin istorie. Acum, vorba clasicului, timpul nu mai are răbdare nici cu noi. Or, liderii PD par să nu reușească să țină pasul cu evenimentele, să se sincronizeze cu evoluțiile din jurul nostru. Rămân inerțiali și anacronici: în opțiuni, în argumente și în felul cum se autodefinesc.

Soluția ieșirii din acest impas ideologic este: 1. abandonarea sloganurilor moldoveniste (limba română este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene și, în consecință, un vehicul și o „marcă” a europenității Republicii Moldova – de ce i s-ar opune Partidul Democrat?) și 2. îmbrățișarea marilor teme și preocupări ale social-democrației moderne, adică: politici sociale complexe, justiție echitabilă, o mai generoasă subvenționare a culturii, educației și medicinei, demers ecologic accentuat, integrarea minorităților ș.a. Într-un stat sărac ca R. Moldova, social-democrații ar avea un câmp larg de manifestare și un profil distinct și apreciat în peisajul politic.

Iar dacă vorbim despre Unire, cred că e un pericol inventat, întreținut artificial de persoane și structuri interesate. România este parte a lumii occidentale, unde se respectă regulile și tratatele între țări. Dacă și când se va întâmpla, Unirea va fi exclusiv rodul opțiunii democratice a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, un „proiect de fericire” pe care îl vor considera cel mai potrivit la un moment dat. În niciun caz nu va fi un act de agresiune. România, spre norocul și liniștea Partidului Democrat din Moldova, nu are experiență în anexarea altor teritorii. Anexările sunt o „specialitate” rusească.