Continuitate sau restaurație?

Contre-jour

„Dar cu ai noștri ce facem?” - mă întreabă o cunoștință de la țară, care a votat în primul tur al alegerilor prezidențiale din România și are sentimentul că a contribuit decisiv la calificarea candidatului său în finala de peste o săptămână. După ce a știut să aleagă dintre 14 candidați români la președinție, are, iată, o dificultate majoră în a se descurca în hățișul electoral din R. Moldova. Dintr-odată și-a pierdut luciditatea, flerul, capacitatea de analiză. Prin întrebarea, aparent inocentă, pe care ți-o adresează, parcă ți-ar delega întreaga responsabilitate a unei decizii.

Eschivă, stare de sastisire, lene a gândirii. Și e vorba de o persoană care a știut până nu de mult să-și susțină cu argumente opțiunile. Acum recunoaște că e răpus, că nu știe cum să procedeze. Îmi spune că vrea o schimbare, că situația actuală nu-l mai satisface: o duce mediocru, cu bani puțini, iar perspectiva i se pare și mai proastă. Zice că niciun partid de pe scena politică nu e demn de încredere. Oriunde întoarce capul vede hoți, mincinoși, ipocriți, oligarhi, scheme și interese care îl exclud pe el.

Îi dau dreptate, dar îi spun că singura schimbare posibilă în R. Moldova în acest moment, realist vorbind, nu ar fi în favoarea unei forțe politice mult mai devotate cauzei europene, mai oneste, mai competente. Singura schimbare de proporții va aduce un regim prorusesc, există o enormă presiune pentru restaurație. Poate ne-am dorit prea mult, poate ne-am imaginat că europenizarea, statul de drept, reformele economice se vor realiza prin venirea „alor noștri” la putere, ne-am lăsat seduși de sloganele lor generoase, or, ei au picat examenul faptelor.

Am adunat și eu destule dezamăgiri, dar încerc să-mi înving deprimarea, încerc să transmit un mesaj optimist. Îi spun că are din ce alege. Sunt partidele proeuropene din arcul guvernamental, care au obținut regimul liberalizat de vize pe care ni l-am dorit atât de mult – n-am uitat de enormele cozi de la ambasade după vizele Shengen. Evoc simpatia și sprijinul Occidentului pentru R. Moldova. Partidele noastre promit că vor fi mai eficiente, mai sobre, mai responsabile, dacă le-am vota.

Nu mă las înșelat de retorica lor, firește, dar când te uiți la unele țări-membre UE, din Europa Centrală și de Est, cu pulsiuni autoritariste, cu acte de corupție la vârf (Ungaria, România, Bulgaria, Slovacia), mocnind, unele dintre ele, și o suspectă solidaritate cu Putin, înțelegi că nu poți pretinde o transformare rapidă în R. Moldova, cu imensul său handicap istoric, și că e nevoie mai degrabă să apărăm și să întărim ceea ce am cucerit.

„Pledezi pentru status quo”, îmi reproșează interlocutorul meu. Dar nu văd să te fi ales tu însuți cu cine știe ce beneficii de pe urma actualei guvernări!” Zâmbesc trist. „Beneficii? Pâinea unui intelectual care trăiește din scris a rămas și va rămâne, aici, la fel de amară. Dar îmi imaginez alternativa la această mocirlă națională cu șanse de redresare. Și alternativa este hăul Uniunii Vamale, pe care ni-l propun partidele prorusești din R. Moldova, adică revenirea la dictatură. Ți-ar plăcea?”

Prefer o mișcare, fie și ezitantă, în direcția Europei – al cărei ritm să fie în mâna moldovenilor, să depindă de hotărârea lor de a se implica, de a pune presiune pe guvernanți – unei radicalizări politice care să dea foc la țară.

Să uiți de promisiunile înșelate, să te gândești la ce ai putea pierde înainte de a vota pe 30 noiembrie. Admit că nu este o gândire prea revoluționară, dar cel puțin e un raționament care conservă speranța.