Ce caută rușii în Europa?

Contre-jour

Atunci când își apăra „specificul”, adică dictatura, politicienii ruși afirmă că țara lor nu e Europa. Mai întâi au teoretizat fenomenul oamenii de cultură și istoricii (vă amintiți proiectul-declarație elaborat de Ministerul Culturii de la Moscova, care invoca, respectuos, „tradiția dezbaterilor pe acest subiect”?), apoi politicienii de genul „trompetă spartă”, din categoria lui Jirinovski, cel care spune (în felul său bombastic-caraghios) ceea ce Putin va afirma mai târziu pe un teritoriu în prealabil „afânat”, și anume că Europa e doar un „ciob” din marea civilizație rusă. În final, chiar Putin a declarat că „Rusia e altceva”, nu poate fi măsurată europenește, rușii nu pot importa modele progresiste, pentru că nu li se potrivesc… În acest caz, oligarhii ruși în frunte cu șeful lor de la Kremlin ar trebui să fie consecvenți cu ei înșiși și să respingă nu doar „valorile europene”, străine poporului rus, ci să renunțe și la proprietățile pe care le-au achiziționat în țările UE – la vilele luxoase și la cluburile de fotbal –, și la tehnologiile Occidentului, și la vacanțele de pe Coasta de Azur, și la gadgeturile electronice (produse și ele în Vest), și la Internetul inventat de americani. Să îmbrace pufoaica și „ușanka”, să-și edifice „specificul” în ținutul urșilor albi sau printre tăietorii de pădure din adâncurile Siberiei. Asta aș înțelege eu dedicație totală față de ideea de patriotism rusesc!

Acum, Rusia și liderul de la Kremlin, după ce proiectul „Novorossia” a dat chix, au pornit o adevărată campanie de spălare a creierilor în Europa, încercând să convingă opinia publică și, mai ales, pe șefii de stat din aceste țări, că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic grav. În estul Donbasului este în vigoare armistițiul de încetare a focului, se moare mai puțin (în orice caz, nu atât de macabru ca în zilele când a fost doborât Boeingul malaysian), sancțiunile economice trebuie anulate, întrucât sunt decizii politice adoptate „la mânie”, „sub imperiul emoțiilor”. Că s-a greșit prin aplicarea acestor sancțiuni, putem afla și de la ministrul de Externe rus Lavrov, care a adresat lobby-ului rusesc din businessul european (da, există așa ceva!) îndemnul: „…n-ar trebui să le permiteți politicienilor care iau decizii să pună politica mai presus de economie”. Și asemenea dizertații, trebuie spus, găsesc ecou printre fanii rușilor din Uniunea Europeană, în țări precum Cehia, Slovacia, Ungaria. Țări minunate, cu o vocație europeană verificată, dar cu lideri „pragmatici”, care gândesc în felul următor: „Americanii sunt departe, iar rușii sunt aproape. De ce să ne facem probleme cu Moscova?”.

Președintele ceh Miloš Zeman frecventează în fiecare an forumul economic de la Rhodos, organizat de Vladimir Iakunin, prietenul și omul de încredere al lui Putin, și spune acolo lucruri foarte confortabile și măgulitoare pentru ruși. Despre premierul ungar Viktor Orbán, vizitat sporadic de „fantoma Ungariei Mari”, s-au scris destule „lucruri curioase” ca să le mai reluăm aici. Până și noul prim-ministru al Poloniei, dna Eva Kopač, a introdus un „bemol” în relația cu Ucraina, afirmând pentru presă că n-ar trebui să punem în fața ucrainenilor, curajoși cum sunt și plini de speranță după Maidan și după riposta lor dârză din Donbas împotriva rușilor, scopuri/obiective nerealiste…

Pe acest fundal sau la această etapă a „restaurării încrederii” a intervenit și întâlnirea de la Milano a lui Putin cu liderii europeni. Putin a încercat să construiască poduri de înțelegere, solidaritate și comunicare. L-au stimulat să facă acest demers împăciuitor prietenii săi declarați sau ascunși din UE. Important este însă că troica europeană, cea care contează în luarea deciziilor și menține sancțiunile economice – Germania, Franța și Marea Britanie – nu l-au crezut. I-au reproșat că nu a respectat înțelegerile de la Minsk privind conflictul armat din estul Ucrainei, nu a retras mercenarii ruși și nu a încetat să îi susțină militar pe separatiști. Iar problema principală și sensibilă care îi trezește emoții bătrânei Europe, cea a gazelor rusești care tranzitează Ucraina spre Vest, este de asemenea nerezolvată. Comozii, „burghezii” europeni simt de pe acum cum îi învăluie gerul siberian…

Putin a fost mai clar și mai coerent în declarații când s-a referit la statutul celor două republici separatiste din estul Ucrainei, „republicile populare din Donețk și Luhansk”. El, Putin, recomandă ca aceste teritorii să rămână în componența Ucrainei, dar să fie independente față de Kiev. Așa vede el situația. O cuadratură a cercului, nu alta! De fapt, să ne înțelegem: Rusia nu are niciun amestec, nu poartă nicio răspundere pentru cele întâmplate și, mai ales, pentru ceea ce se va întâmpla (după principiul: „Нагадил, но не признаюсь. Не моя вина” - „Am pângărit locul, dar nu recunosc. Nu e vina mea”). Descifrată, această gândire a Kremlinului sugerează că diversiunile, scenariile murdare, poate chiar operațiunile militare vor continua.

Putin așteaptă frigul iernii, pentru a vedea cum se comportă rebelii proruși pe care i-a încurajat și îi alimentează logistic, cum va reacționa Kievul oficial și… Europa, cea care are complexul caloriferului (dar nu al celui transilvan, din păcate!). Ceea ce-l deranjează pe Putin și-l obligă să meargă în Europa să discute cu niște „oameni slabi, preocupați de tradițiile lor liberale și de drepturile omului”, adică de niște nimicuri după criteriile rusești, sunt sancțiunile economice, care îi topesc bugetul țării, dependent de prețul petrolului. Iar costul barilului e în plină cădere.

***

Parcă presimțind că nu va obține nimic în Europa și dorind, pesemne, să se „încarce” energetic, Putin a făcut o vizită la Belgrad, la „frații sârbi” (mercenarii sârbi, în număr mare, luptă alături de separatiștii ruși în Donbas – mărturisire făcută de Igor Strelkov). Serbia este o „mică Rusie” în Balcani, acesta este orgoliul ei, e drept cam șifonat în ultimele decenii după ce Slobodan Milošević a dat foc fostei Iugoslavii în ideea de a crea „Serbia Mare și Pură”. Înaintea lui Putin a poposit la Belgrad, pregătind terenul cultural pentru vizita „alesului”, regizorul de curte Nikita Mihalkov, care și-a lansat ultimul său film, „Solnecinîi udar”, la Belgrad. A fost un triumf zgomotos, previzibil în fața spectatorilor belgrădeni, deși criticii ruși consemnează un nou eșec artistic jenant al fiului celui mai prolific „imnolog” din Rusia.

Dar și Putin, care a primit suprema distincție a Serbiei, Ordinul Republicii, a avut parte de o deziluzie. Președintele sârb, Tomislav Nikolić, care i-a înmânat ordinul după ce l-a gratulat într-un discurs fastuos, a spus că țara sa se află pe drumul integrării europene. Ultima remarcă, așa cum au observat toți cei prezenți la ceremonie, l-a făcut pe Putin să se schimbe la față și să ascundă ordinul primit. Se pare că nici „frații sârbi” nu au încredere în demiurgul de la Kremlin. După umilința de la Belgrad, la întoarcere în Rusia, supărat și cu orgoliul rănit, Putin, probabil, va declara și mai ritos că țara sa nu este Europa.

Despre „tragedia rusă” a izolării internaționale ar trebui să afle și falanga de mercenari ai Moscovei în R. Moldova, reprezentată de Dodon, Usatîi, bătrânul general Voronin și de alți bașcani… De fapt, nu ei, care știu dar își continuă misiunea, ci alegătorii lor turmentați de propagandă.