00:50:53 20.04.2024
Stiri

UTIL // Bicarbonat de sodiu SAU praf de copt? Sau poate drojdie.

Știri 19.10.2016 13:30 Vizualizări10462 Autor: Ziarul National


UTIL // Bicarbonat de sodiu SAU praf de copt? Sau poate drojdie. sursa: google.ro

Dacă de abia ai început să faci prăjituri este de înţeles de ce toate acestea ţi se par un pic confuze. Unele reţete au praf de copt, altele au drojdie, altele au şi praf de copt şi bicarbonat de sodiu. Să le luăm pe rând şi să lămurim despre ce anume este vorba.

Bicarbonatul de sodiu şi praful de copt

Bicarbonatul de sodiu şi praful de copt sunt aproximativ acelaşi lucru. Este vorba despre un mineral care în combinaţie cu un acid, în mediu umed, eliberează dioxid de carbon. Acest dioxid de carbon face bule de aer în aluatul nostru, ceea ce îi dă aspectul pufos şi crescut.

Bicarbonatul de sodiu este numai mineralul. Pe el trebuie să îl combini neapărat cu un acid ca să apară reacţia chimică. Poţi folosi pentru asta zeamă de lămâie sau iaurt.

Praful de copt este bicarbonat de sodiu care are deja adăugat elementul acid, plus un stabilizator, ca reacţia să nu aibă loc atât timp cât îl ţii într-un pliculeţ în dulap. Lui nu trebuie să îi mai adaugi altceva decât elementul lichid ca reacţia să aibă loc.

Atunci când adaugi bicarbonat de sodiu aluatul nu va creşte, decât când este pus la o temperatură de peste 80 de grade. Aşa că să nu vă miraţi dacă îl ţineţi pe masă şi nu se întâmplă nimic. Dacă foloseşti praf de copt acesta îşi face efectul în două etape – la întâlnirea cu un mediu umed şi când este pus la temperatură înaltă.

În privinţa stingerii prafului de copt şi a bicarbonatului de sodiu înainte de a fi amestecate cu restul ingredientelor părerile sunt foarte împărţite. Sunt unii care apreciază acest procedeu pentru a mai îndepărta gustul. Alţii consideră că în acest fel bulele de dioxid de carbon se elimină degeaba în loc să afâneze aluatul, aşa cum intenţionam.

Drojdia

Drojdia nu este un mineral, ci un microorganism, o ciupercă. Ea reacţionează la amidonul şi zahărul din aluat pentru a produce dioxidul de carbon.

Înainte de a fi pusă în aluat drojdia se pune în apă caldă cu puţin zahăr. Se lasă cam cinci minute, până începe să facă spume.

Drojdia se găseşte atât uscată cât şi proaspătă. Este preferabil să folosiţi drojdie proaspătă, întrucât gustul prăjiturii va fi mai bun. Dacă drojdia pusă în paharul cu lichid cald nu face deloc spume, atunci ea nu este bună. Nu o folosiţi, întrucât aluatul nu va creşte şi de obicei va rămâne şi nefăcut în interior.

Un aluat în care a fost pusă drojdie se lasă la crescut într-un mediu cald şi în acest fel aluatul se măreşte, chiar înainte de a fi introdus în cuptor.

Sursa: gastropedia.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md