Universitatea din Taraclia, transformată într-o sucursală a unei universități din Bulgaria
1083
Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia va fi transformată într-o sucursală a Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria. Inițierea negocierilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea acesteia a fost decisă astăzi prin hotărâre de Guvern.
Schimbarea va permite obținerea de către studenți a diplomelor de studii la specialități acreditate și recunoscute în Europa, vor fi îmbunătățite condițiile de muncă pentru profesorii din cadrul universității, vor crește investițiile în baza tehnico-materială a universității și va fi asigurat procesul de internaționalizare și deschidere spre cooperare cu universități din spațiul european.
Odată cu semnarea acordului, drepturile și obligațiile Universității de Stat „Grigore Țamblac” vor fi transmise sucursalei Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria, cu sediul în orașul Taraclia.
De asemenea, studenții Universității de Stat „Grigore Țamblac” își vor continua studiile la specialitățile la care au fost admiși în cadrul sucursalei nou-create, iar personalul didactic și personalul nedidactic al universității din R. Moldova va continua să activeze în cadrul noii sucursale.
Finanțarea sucursalei Universității „Angel Kanchev” va fi asigurată din bugetul Universității „Angel Kanchev” din Ruse, în conformitate cu legislația Republicii Bulgaria.
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















