Uniunea Europeană a autorizat administrarea vaccinului anti-coronavirus Pfizer la copii cu vârste între 5 și 11 ani
1440
Getty Images
Agenția de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a aprobat, joi, administrarea vaccinului anti-coronavirus Pfizer/BioNTech pentru copii cu vârste între 5 și 11 ani, relatează Reuters.
Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că vaccinul Pfizer va fi administrat în două doze de 10 micrograme fiecare, cu trei săptămâni între cele două doze. Dozele pentru adulți conțin 30 de micrograme de vaccin.
Pfizer/BioNTech au anunțat că eficacitatea vaccinului lor este de 90,7%, conform testelor clinice pentru grupa de vârstă menționată. Anterior, EMA a autorizat administrarea vaccinului pentru copii cu vârste între 12 și 17 ani, în luna mai.
Nu este clar încă de când vor începe țările să administreze vaccinurile la copii, însă la începutul acestei săptămâni, ministrul german al sănătății, Jens Spahn, spunea că livrarea în Uniunea Europeană a dozelor pentru copii va începe din 20 decembrie, scrie Digi24.ro.
Zeci de milioane de copii din acest interval de vârstă vor fi eligibili pentru a fi vaccinați anti-coronavirus în Uniunea Europeană.
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații















