21:12:29 24.04.2024
Stiri

UNIREA, acum? Alexandru Moșanu: „Momentul nu-i deloc potrivit”

Politică 27.03.2016 11:00 Vizualizări4027 Autor: Raisa Lozinschi
UNIREA, acum? Alexandru Moșanu: „Momentul nu-i deloc potrivit”


Păreri // În timp ce unele personalități consideră că Unirea R. Moldova cu România ar trebui realizată în viitorul apropiat, altele afirmă că aceasta va veni de la sine

Alexandru Moșanu, istoric, președintele primului Parlament al R. Moldova: „Unirea va veni de la sine”


„Noi, unioniștii, trebuie să avem grijă nu numai de noi, dar și de România. Acum, momentul Unirii nu-i deloc potrivit. Semănăm așteptări false cetățenilor dezamăgiți și dezgoliți, vorbindu-le despre pensii și salarii mari, ca în România.

Sunt și am fost unionist, dar câți suntem noi? La această întrebare răspund sondajele: 20-23%. Cum aceste 23% pot să rezolve o problemă de lichidare a acestui stat și de alipire la altul pe care nu l-am întrebat prea tare ce poate el face în privința noastră?

În 1918 era cu totul altă situație, cu consecințele Primului Război Mondial, cu țări distruse, cu imperii dispărute și aveam oameni cu carte, o elită de intelectuali care putea analiza situația la rece și era o anumită atmosferă în întreaga Europă.

Acum vedem o altă atmosferă, o altă Europă, e altceva, s-a stabilit un raport de forțe, există UE, NATO… Rusia o să stea să se uite la noi, dacă ei au aici oameni care pregătesc preluarea puterii?

Trebuie să pornim de la posibilități, să ne întrebăm dacă avem forța ceea care să mobilizeze întreaga societate în vederea pregătirii Marii Uniri. Deocamdată, nu avem forța necesară și trebuie să ne gândim cum creștem cele 20%.

Studiile internaționale arată că această mișcare unionistă provoacă reacții adverse intereselor statului român. Statul român este învinuit, inclusiv de state din centrul Europei, cu care este acum aliat, că revizuiește tratatele internaționale. Dacă România ia Basarabia, Ungaria zice că vrea să ia partea teritoriului care l-a pierdut după Primul Război Mondial. Să rămână România fără Ardeal? România nu-și dorește o nouă Europă acum. UE, dar și alte state de peste Ocean, vor ca această stabilitate și echilibru de până acum să se păstreze. Nu se poate să te joci cu stabilitatea. Pe ce forțe mizează colegii noștri? Pe cele 20 de procente? Acum nu este posibilă Unirea, că nu sunt forțe.

Unioniștii noștri, când vorbesc despre România, trebuie să contribuie la prestigiul României în întreaga lume.

Va veni de la sine perioada când se va produce Unirea”.

George Simion, liderul Platformei „Acțiunea 2012”: „Unirea e BUNĂ pentru că ne face mândri!”



„În sfârșit, moldovenii se vor putea mândri cu un stat puternic, în care să duci o viață decentă, în care să te poți relaxa și simți bine (și să ai banii cu care să o faci). În sfârșit, moldovenii de la Chișinău vor putea fi UNIȚI cu ceilalți moldoveni, de la Vaslui, Iași sau, ca mine, de la Focșani. Unirea mai e bună și pentru că ne va scăpa de cizma altor popoare asupra culturii moldovenești.

Unirea mai e bună pentru că vom avea echipe calificate la campionatele europene și mondiale și nu va trebui să le mai susținem pe ale altora. Și pentru că vom călători cu pașapoarte scrise în limba noastră, liber, fără persecuții în toată lumea. Ba chiar cu buletinul, în toată Europa.

Moldovenii vor fi mândri, în sfârșit, că sunt moldoveni!”.

Nicolae Botgros, dirijorul Orchestrei „Lăutarii”: „Îmi doresc Unirea”



„Noi, artiștii, cel puțin eu cânt, de când m-am născut, doar muzică populară. Care nu a învățat încă folclorul și nu știe că națiunea vine de la folclor, s-o facă, să învețe tradițiile noastre, să vadă ce au tradițiile noastre la bază și ce au cele din România. Sunt aceleași. Și atunci o să vorbească despre ceea ce trebuie. Nu să ne vorbească nouă despre tradiții oameni veniți din altă țară. Ai noștri, băștinașii, trebuie să spună.

Îmi doresc Unirea, dar în halul în care a fost adusă R. Moldova, nu cred că are cineva nevoie de unire cu dânsa. Toată lumea trăiește greu, vai de capul ei, republica e adusă la sapă de lemn. Cui îi trebuie așa o țară? Sigur, acum ar fi momentul ca să fie scoasă R. Moldova din criză, dar nu știu, e greu”.

Anatol Arhire, fost deputat: „Nu trebuie să pierdem șansa”

„Este o instituție care se numește Parlamentul R. Moldova. Dacă ar exista voință politică, să voteze acest deziderat, s-ar putea realiza Unirea. În 1918 a fost exact aceeași situație. S-a creat Republica Democratică Moldovenească și, ulterior, văzând că lucrurile nu evoluează, și-au dat seama că Unirea este soluția. Este exact ca și acum, noi nu trebuie să pierdem șansa.

Unirea R. Moldova cu România ar însemna schimbări de fond și, în primul rând, m-aș referi la infrastructura drumurilor, cea a căii ferate. De ce nu ar fi bine să avem o cale ferată cu ecartament european și curse București-Tighina? Ar trebui racordate sistemele energetice, să avem o vamă comună. În România, sistemul agricol este subvenționat cu cifre mai consistente în raport cu ceea ce se face în R. Moldova.

Ținând cont de necazurile cu care se confruntă producătorii din R. Moldova, ar trebui atât Ministerul Agriculturii de la Chișinău, cât și cel de la București să poată, în baza unui regulament sau a unui acord, să prevadă în buget un ajutor pentru agricultorii din R. Moldova. Asta ar fi o salvare a agriculturii din R. Moldova și producătorii ar putea ajunge să-și vândă producția în spațiul unic”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md