Un polițist beat turtă, cu „Dacia” în copac, la Florești: Omul legii a fost suspendat din funcție și este cercetat penal
1682
A urcat beat turtă la volan și s-a tamponat cu „Dacia” într-un copac din orașul Florești. Este vorba despre un polițist de 34 de ani, care purta uniforma de serviciu atunci când a comis accidentul rutier.
Polișia anunță că accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22.00, fiind sesizată de un locuitor al orașului Florești.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul a fost provocat de un angajat al Inspectoratului de Poliție Florești. Bărbatul de 34 de ani purta uniforma de serviciu, dar se afla în afara orelor de muncă. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,16 mg/l vapori de alcool în aerul expirat”, comunică Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Poliția din Florești a pornit un proces penal, iar Direcția Inspectare Efectiv a IGP a demarat o anchetă internă, fiind dispusă suspendarea din funcție a polițistului.
Amintim că, recent, o altă polițistă a urcat băută la volan și a tamponat trei pietoni care mergeau pe trotuar la Sîngera, suburbie a Chișinăului. În rezultat, o femeie de 30 de ani a decedat, iar fiica ei de șase ani și o adolescentă de 17 ani au ajuns la spital.
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















