Un funcționar din cadrul Ministerului Agriculturii și directorul unei firme, REȚINUȚI de CNA. Au propus mită un apartament în Chișinău
2345
Șeful Direcţiei juridice din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi conducătorul firmei de construcţii „Art Imobiliare SE” au fost reţinuţi de ofițerii Centrului Național Anticorupție. În birourile de serviciu și automobilele suspecților au fost efectuate percheziții.
Potrivit primelor informații, juristul și agentul economic ar fi încercat să corupă un alt şef de direcţie din cadrul Ministerului Agriculturii pentru ca acesta să nu susţină, într-un proces de judecată, poziţia oficială a ministerului, dar să adopte un comportament favorabil agentului economic.
SRL „Art Imobiliare SE” a fost atacat în judecată de către Institutul ştiinţifico-practic de horticultură şi tehnologii alimentare, subordonat Ministerului Agriculturii. Institutul a cerut anularea unui contract, încheiat în 2012 între minister şi agentul economic, prin care firma a primit în arendă un lot de pământ cu suprafaţa de un hectar pentru construcţia unor locuinţe. Pentru că blocurile nu au fost construite, institutul a cerut rezilierea contractului de arendă.
Reprezentanții Centrului Național Anticorupție susțin că şeful Direcției juridice din cadrul Ministerului Agriculturii, împreună cu directorul firmei, au încercat de mai ulte ori să mituiască un alt șef de direcţie din cadrul ministerului, pentru ca acesta să retragă în instanţa de judecată pretenţiile ministerului faţă de agentul economic.
Ca mită, ar fi fost propuse diferite sume de bani, dar și un apartament în Chişinău. Directorul firmei a semnat chiar și o recipisă prin care s-a obligat să-i ofere funcţionarului apartamentul sau echivalentul a 25 de mii de euro.
Potrivit denunţătorului, omul de afaceri i-ar fi cerut restituirea recipisei întocmite în schimbul unui avans de o mie de euro, menţionând că va achita în rate suma promisă. Astăzi, directorul firmei a fost prins în flagrant în momentul în care transmitea banii funcţionarului.
Atât omul de afaceri, cât și șeful Direcției juridice a Ministerului Agriculturii au fost reţinuti pentru 72 de ore și se află în izolatorul CNA. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru corupere activă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă până la 15 ani de detenţie.
30.01.2026
15:01
1059
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
11:43
1069
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
29.01.2026
11:45
1214
Beat la volan de Ziua Femeii și prins recidivând: 2 ani și 6 luni de închisoare pentru șoferul fără permis din Chișinău
1206
Avocat din Ungheni, reținut de Procuratura Anticorupție și CNA într-un dosar de trafic de influență pentru 5.000 de euro
27.01.2026
15:29
1405
Escroc din Chișinău, condamnat la 12 ani de închisoare pentru șapte fraude de peste 5 milioane de lei
27.01.2026
14:24
1547
Ex-deputat din Parlamentul Republicii Moldova, condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocherie și trafic de influență, plasat în arest preventiv până la decizia definitivă
27.01.2026
11:42
1545
Femeie din Telenești, condamnată la închisoare pentru cumpărarea voturilor la prezidențiale și referendum în raionul Ștefan Vodă
26.01.2026
17:08
1880
Avocată din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență în mai multe dosare penale
23.01.2026
15:10
1875
Polițist din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare și amendă de 300 000 lei pentru corupere pasivă
1754
Complice la tâlhărirea a cinci cetățeni turci, condamnat la 8 ani de închisoare în Chișinău
01.02.2026
06:48
1
Peste 168.000 de soldați ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de investigația Mediazona, în timp ce estimările totale trec de un milion de victime
31.01.2026
22:18
530
Zelenski anunță noi negocieri de pace pentru săptămâna viitoare, în așteptarea clarificărilor de la Washington
31.01.2026
21:03
503
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
31.01.2026
20:57
640
Înger restaurat în bazilică din Roma, asemănat cu Giorgia Meloni: Ministerul Culturii deschide anchetă, premierul face haz de scandal
31.01.2026
19:39
662
Blackout în Republica Moldova: România și Ucraina ajută la restabilirea energiei, Junghietu le mulțumește, iar Igor Grosu acuză Rusia
31.01.2026
14:45
838
Republica Moldova, în beznă din cauza avariei din reţeaua energetică a Ucrainei
31.01.2026
08:40
749
Horoscopul zilei 31.01.2026
30.01.2026
23:09
1104
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
30.01.2026
21:08
996
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
30.01.2026
16:49
1031
Moldova și România își intensifică parteneriatul pentru dezvoltarea industrială și atragerea investițiilor
30.01.2026
16:40
1077
Fostul prezentator CNN Don Lemon, arestat de federali după relatări de la protestele din Minnesota
30.01.2026
16:24
995
Moldova și România își consolidează parteneriatul economic și atrag noi investiții
30.01.2026
16:03
1022
Detectivul de artă olandez care caută Coiful de aur de la Coțofenești, la un an de la furt: „Încă aștept telefonul care îl va aduce acasă”
30.01.2026
15:27
926
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
1050
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
15:01
1058
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
14:39
874
Universitățile pot accesa 9,5 milioane de euro pentru infrastructura modernă de cercetare în Moldova
30.01.2026
14:11
1105
Zelenski îl provoacă pe Putin: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăznești”, după invitația la negocieri la Moscova
30.01.2026
14:06
1295
Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
30.01.2026
13:37
1025
Kremlinul confirmă: Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului pentru o săptămână
30.01.2026
11:43
1068
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
1110
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
936
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
991
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
917
Horoscopul zilei 30.01.2026
Zelenski anunță noi negocieri de pace pentru săptămâna viitoare, în așteptarea clarificărilor de la Washington
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
Înger restaurat în bazilică din Roma, asemănat cu Giorgia Meloni: Ministerul Culturii deschide anchetă, premierul face haz de scandal
Blackout în Republica Moldova: România și Ucraina ajută la restabilirea energiei, Junghietu le mulțumește, iar Igor Grosu acuză Rusia
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














