Un europarlamentar face BILANȚUL celor 100 de zile ale Guvernului Filip: Nici jumătate dintre acțiunile asumate în Foaia de parcurs nu au fost îndeplinite
1899
Circa 45% dintre acțiunile asumate de Guvernul Filip și Parlamentul de la Chișinău în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare nu au fost îndeplinite la termen.
Concluzia îi aparține vicepreședintelui Comisiei pentru bugete a Parlamentului European și membru în Delegația la Comitetul parlamentar de asociere UE - Moldova, eurodeputatul Siegfried Mureșan, care a realizat un bilanț de 100 de zile de la învestirea în funcție a Guvernului Pavel Filip.
Potrivit europarlamentarului, la Chișinău s-ar întrezări un soi de voință în ceea ce privește implementarea reformelor asumate în Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, dar există deficiențe mari în ceea ce privește capacitatea autorităților de a realiza și implementa acțiunile asumate.
„Din cele 44 de acțiuni prioritare pe care Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova și le-au asumat în Foaia de parcurs că le vor realiza până în prezent, 24 de acțiuni au fost îndeplinite, iar pentru 20 dintre ele s-a depășit deja termenul de implementare. Au fost realizate unele progrese legislative în domenii importante, precum combaterea corupției și sectorul bancar, ceea ce arată voință din partea autorităților, dar să nu uităm că mare parte din aceste acțiuni asumate sunt planuri de acțiuni, proiecte de legi, strategii și mecanisme de cooperare, mai este cale lungă, însă, de aici și până la implementarea lor și necesara reformare a aparatului administrativ al statului moldovenesc. De la început am avut rețineri că autoritățile vor respecta termenele pe care și le-au asumat, astfel încât astăzi să nu existe nicio restanță pentru ca celelalte acțiuni asumate a fi îndeplinite până la 31 iulie 2016 să se poată desfășura normal. Îmi este teamă că întârzierile de până acum vor atrage după sine alte întârzieri, iar calendarul asumat de autoritățile moldovenești în fața partenerilor internaționali să nu fie deloc respectat. Acest lucru nu va fi deloc bine văzut la Bruxelles. Ca să rezum analiza de bilanț: voință, da, putință, ba”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.
Potrivit sursei, UR va ajuta cu bani R. Moldova numai după o evaluare pozitivă a Fondului Monetar Inernațional.
„Credibilitatea se dobândește doar prin rezultate. Uniunea Europeană este gata să ajute cu mijloace financiare suplimentare Moldova, dar așteaptă o evaluare pozitivă a Fondului Monetar Internațional, care să spună că, după discuțiile cu Guvernul de la Chișinău, cu Banca Națională, există un program de reforme, există un plan de stabilizare macroeconomică și bugetară a țării. Abia atunci Uniunea Europeană va fi încrezătoare că lucrurile merg în direcția bună în Republica Moldova”, a mai declarat deputatul european Siegfried Mureșan, subliniind faptul că majoritatea instituțiilor publice din Republica Moldova nu sunt transparente.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.07.2026
11:48
02.07.2026
10:52
02.07.2026
10:31
02.07.2026
10:20
02.07.2026
09:50
02.07.2026
09:33
02.07.2026
08:26
02.07.2026
07:42
02.07.2026
06:33
02.07.2026
01:29
02.07.2026
01:16
01.07.2026
22:13
01.07.2026
21:31
01.07.2026
19:14
01.07.2026
16:49
01.07.2026
16:12
01.07.2026
16:08
01.07.2026
15:41
01.07.2026
14:32
01.07.2026
14:28
01.07.2026
14:22
01.07.2026
14:13
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski


















