Un colet „cadou” din Ucraina a EXPLODAT la sediul poliției poloneze
1406
Şeful poliţiei poloneze, Jaroslaw Szymczyk, a fost spitalizat pentru răni minore provocate de explozia unui cadou primit de la un înalt responsabil ucrainean, a anunţat joi Ministerul polonez de Interne, relatează AFP şi DPA.
„Ieri (miercuri - n.r.) a avut loc o explozie într-o cameră adiacentă biroului şefului poliţiei", potrivit unui comunicat oficial.
"Unul dintre cadourile pe care comandantul poliţiei le-a primit în timpul vizitei sale de lucru în Ucraina, pe 11 şi 12 decembrie, a explodat", adaugă acest text.
Jaroslaw Szymczyk s-a întâlnit cu responsabili din poliţie şi serviciile pentru situaţii de urgenţă ucrainene în cursul acestei vizite, iar "cadoul era de la unul dintre şefii serviciilor ucrainene", a precizat ministerul.
Comunicatul califică rănile şefului poliţiei drept "uşoare" şi indică faptul că acesta rămâne la spital sub observaţie.
Un angajat civil din sediul poliţiei naţionale a suferit şi el răni minore, dar care nu au necesitat spitalizarea.
„Partea poloneză a cerut părţii ucrainene să-i prezinte explicaţii", a mai indicat ministerul. Parchetul general din Polonia investighează incidentul.
La începutul lui decembrie, o serie de scrisori care conţineau materiale explozibile trimise în Spania şi posibil legate de conflictul din Ucraina au făcut titluri de primă pagină în presa spaniolă, notează DPA, potrivit AGERPRES.
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















