Un bărbat din Edineț, acuzat că a traficat peste hotare 16 persoane: Cum şi-a convins victimele să-i cadă în plasă
4758
Un bărbat de 43 de ani de la Edineț a fost dat pe mâna judecătorilor pentru comiterea mai multor episoade de tentativă de escrocherie și trafic de ființe umane, în care au fost implicate 16 victime.
Procuratura Edineț susține că, încă din februarie 2018, bărbatul a recrutat persoane dintr-o localitate a raionului Edineț, profitând de situația lor financiară dificilă. Acesta le-a promis sume de până la 500 de euro pentru a călători în Franța și a se înregistra ca refugiați, împachetând promisiunea că vor primi ajutoare sociale de la autoritățile franceze. În realitate, el urmărea să obțină pentru sine între 5 000 și 10 000 de euro per victimă, din prestațiile sociale acordate de statul francez.
Ajunse în regiunea Savigny-sur-Orge din Franța, victimele au fost private de pașapoarte. Ele au fost conduse la diverse instituții unde au fost fotografiate, amprentate și forțate să semneze documente oficiale în limbi străine, fiind prezentate fals ca beneficiari eligibili de sprijin social. În unele cazuri, individul le-a obligat să semneze recipise, declarând datorii fictive de câte 1 000 de euro, sub amenințarea cu violență fizică.
În perioada martie - aprilie 2018, acesta a organizat a doua deplasare în Franța, unde victimele au fost din nou implicate în semnarea de documente necunoscute și au primit câte 300 de euro. Aceste sume le-au fost imediat sustrase la întoarcerea în R. Moldova. În luna iunie din același an, victimele au fost duse la Ambasada Franței pentru a semna declarații false privind inițierea unor afaceri, fără ca promisiunile financiare să fie respectate.
Alte persoane au fost exploatate prin muncă în Bulgaria, iar un bărbat a fost păcălit să presteze servicii ca șofer, fiind mințit că va fi plătit, fără a i se comunica adevăratul scop, acela de a transporta victimele infracțiunii.
În cadrul urmăririi penale, au fost puse sub sechestru mai multe bunuri ale acuzatului în valoare de peste 3 500 000 de lei pentru a acoperi prejudiciile cauzate victimelor.
Bărbatul riscă închisoare de la 7 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o activitate pentru până la 5 ani, pentru trafic se persoane și până la trei ani de pușcărie pentru escrocherie.
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
07.10.2026
13:30
07.10.2026
13:11
07.10.2026
13:08
07.10.2026
12:55
07.10.2026
12:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















