Stiri

Un alt VICEPREMIER din anturajul lui Putin a fost sancţionalt de SUA

Știri 28.04.2014 17:06 Vizualizări1504
Un alt VICEPREMIER din anturajul lui Putin a fost sancţionalt de SUA

Washingtonul impune sancţiuni unui număr de şapte oficiali ruşi şi 17 companii, a anunţat luni Casa Albă. Printre cei vizaţi de sanţiuni este şi vicepremierul Dmitrii Kozak, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin. Un acord a fost obţinut luni la UE pentru adăugarea a încă 15 nume pe lista europeană cu sancţiuni, în contextul crizei ucrainene, transmite AFP.

Dincolo de cele 24 de nume noi, SUA vor revizui condiţiile autorizării exporturilor în Rusia a anumitor echipamente high-tech care ar putea să aibă o utilizare militară. Anunţul a fost făcut din Manila, unde preşedintele Barack Obama se află într-o vizită oficială. „Statele Unite vor continua să îşi ajusteze politicile privind licenţele de export în Rusia în conformitate cu acţiunile Rusiei în Ucraina. Îndemnăm Rusia să îşi respecte angajamentele luate la Geneva, în 17 aprili, privind detensionarea situaţiei din Ucraina”, a transmis, într-un alt comunicat de presă, şi Departamentul de Stat.

Din listă mai fac parte: Oleg Balavenţev, Serghei Cemezov, Evgheni Murov, Alexei Puşkov, Igor Secin, Veaceslav Vologin.

Lista celor 17 companii: „Akvanika”, „Avia group”, „Avia Group Nord”, „Zest”, „Investcapitalbank”, „Sobinbank”, „Sahotrans”, „SMP Bank”, „Stroigazmontaj”, „Stroitransgaz”, „Stroitransgaz-M”, „IK Abros”, „Transoil” şi „Volga Group”.

De menţionat că anterior şi vicepremierul Dmitrii Rogozin a fost vizat de sanţiunile SUA şi UE.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.32 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri