Ultima țigară a unei femei din Șoldănești: A ars de vie cu tot cu apartamentul în care locuia
1338
Cadavrul parțial carbonizat al unei femei de 49 de ani din orașul Șoldănești a fost descoperit, în după-amiaza zilei de joi, de către pompierii veniți să stingă incendiul izbucnit într-un apartament de la nivelul 1 al unui bloc de locuit cu 5 etaje.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:49, iar pentru lichidarea incendiului, la fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri.
Aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale dintr-o odaie cu suprafața de 18 metri pătrați, iar incendiul a fost lichidat către ora 16:06.
În timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 49 de ani.
„În urma cercetărilor efectuate, specialiștii au stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza imprudenții în timpul fumatului. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile antiincendiare. Pompierii atenționează despre pericolul fumatului în locuințe. O țigara aprinsă, aruncată la întâmplare poate mocni, iar ulterior - să aprindă suprafețe. Totodată, lăsarea surselor de ardere fără supraveghere poate duce la izbucnirea incendiilor în locuințe, dar și la pierderi de vieți omenești. În situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112”, arată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















