Un deputat PL, numit șef la Curtea de Conturi. Cine i-ar putea lua locul în Parlament
Șeful comisiei parlamentare pentru securitate naţională şi ordine publică, deputatul liberal Veaceslav Untilă, a fost votat, astăzi, de 54 de deputați din majoritatea parlamentară, în funcția de președinte al Curții de Conturi.
Candidatura acestuia a fost propusă de spicherul Andrian Candu și acesta a și depus jurământul în Parlament.
Parlamentul se grăbește să voteze astăzi și ceilalți membri ai Curții de Conturi, iar Candu i-a spus lui Untilă să inițieze discuțiile cu fracțiunile parlamentare pentru a stabili candidaturile și în jumătate de oră să vină să le prezinte în plenul Parlamentului.
Iar Partidul Liberal, a cerut Candu, trebuie să prezinte o nouă candidatura la funcția de șef al comisiei parlamentare deținută de Untilă până acum.
Tot astăzi, Serafim Urecheanu a fost demis de Parlament din această funcţie, după ce mandatul i-a expirat pe 21 aprilie curent.
Potrivit legislației actuale, preşedintele Curţii de Conturi este numit de Parlament pe un termen de cinci ani.
După plecarea lui Untilă din Parlament, în fracțiunea liberalilor ar putea veni Vasile Hâncu, inclus al 23-lea în lista liberalilor de la alegerile din noiembrie 2014, unde este indicat faptul că acesta activează în calitate de șef al Departamentului comercial la „Air Moldova”.
Putin va defila la parada de 9 mai alături de INCULPATA Evghenia Guțul. Bașcana lui Șor a ajuns la Moscova și se pregătește de o nouă întrevedere cu liderul de la Kremlin
Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial în vârstă de 100 de ani, vizitat de premierul Dorin Recean: ,,Datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care bunicii și străbunicii noștri au luptat",
TOPUL universităților din România, făcut public de Ministerul Educației de la București