Șapte deputați liberal-democrați, EXCLUȘI din fracțiunea PLDM. Cum comentează Hotineanu decizia
2864
Deputaţii George Mocanu, Mihaela Spătaru, Vladimir Hotineanu, Ştefan Creangă, Aliona Goţa, Nae-Simion Pleşca şi Ion Balan nu mai fac parte din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Parlamentarii au fost excluşi din fracţiune, deoarece au încălcat prevederile statutare şi au ignorat hotărârile organelor de conducere a partidului.
Decizia a fost luată, astăzi, în cadrul şedinţei fracţiunii parlamentare a PLDM, anunță un comunicat de presă al PLDM.
Deși pentru Guvernul Filip au votat opt deputați liberal-democrați, cel de-al optulea - Valeriu Ghilețchi, nu a fost exclus din fracțiune.
„Domnul Ghilețchi vine la ședințele fracțiunii, parțial regretă ceea ce s-a produs, dar și-a motivat decizia prin faptul că a vrut să fie depășită criza plitică. Dânsul a spus că nu va vota orbește proiectele Guvernului Filip, decât cele care vor viza integrarea europeană, și își dorește să rămână în fracțiunea PLDM. În plus, asupra domnului Ghilețchi nu planează suspiciuni de corupere politică, așa ca în cazul celorlalți șapte deputați”, a explicat pentru Ziarul NAȚIONAL liderul interimar al PLDM, Valeriu Streleț.
Potrivit lui Valeriu Streleț, cei șapte deputați excluși astăzi nici nu s-au prezentat în ultimul timp la ședințele fracțiunii parlamentare, deși au fost invitați de fiecare dată.
Grupul parlamentar al PLDM este compus acum din 11 deputaţi.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL să comenteze decizia, deputatul Vladimir Hotineanu a răspuns scurt: „Nu comentez. E decizia lui Streleț, Deliu și compania”.
Vedeți mai jos declaraţia integrală a Biroului Permanent Central şi a fracţiunii parlamentare a PLDM:
Partidul Liberal Democrat din Moldova dezaprobă metodele obscure şi modul prin care a fost învestit Guvernul condus de Pavel Filip. Constatăm că s-au admis grave abateri de la normele constituţionale şi rigorile regulamentare în procesul de învestire şi inaugurare a echipei guvernamentale.
Declarăm că votul celor 57 de deputaţi pentru învestirea Guvernului Filip nu reprezintă voinţa cetăţenilor Republicii Moldova exprimată la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, deoarece majoritatea menţionată a fost constituită prin traseism şi corupere politică.
PLDM se desolidarizează ferm de opţiunea celor 8 deputaţi aleşi pe lista noastră electorală care, în virtutea unor interese conjuncturiste individuale, au votat pentru învestirea Guvernului Filip. PLDM nu-şi asumă responsabilitatea politică pentru activitatea „celor 3 ministere şi unui viceprim-ministru” care, chipurile, sunt conduse de reprezentanţi ai echipei noastre.
În condiţiile enunţate, PLDM consideră că, la învestirea şi inaugurarea Guvernului Filip, au fost sfidate atât normele legale, cât şi bunul-simţ, iar legalitatea şi credibilitatea acestuia ridică mari semne de întrebare.
Constatăm cu îngrijorare şi revoltă instaurarea controlului deplin al Partidului Democrat asupra Executivului, Parlamentului, organelor de drept şi de anchetă penală, justiţiei, sistemului judecătoresc şi a celei mai mari părţi a mass-media. Aliaţii liberali şi transfugii, care au iluzia că influenţează cumva situaţia, sunt doar elemente de decor în construcţia statului totalitar capturat.
PLDM se solidarizează cu protestul paşnic al cetăţenilor, pronunţându-se ferm împotriva violenţelor, provocărilor şi devastărilor edificiilor publice. Considerăm că există suficiente metode paşnice şi democratice de a impune guvernarea să servească statul şi cetăţenii, situaţia contrarie prezumând dreptul incontestabil al cetăţenilor de a cere alegeri anticipate.
În calitatea sa de partid parlamentar de opoziţie, PLDM va promova consecvent şi constant iniţiative legislative şi publice conforme cu voinţa cetăţenilor, care să impună guvernanţii să se consacre servirii societăţii şi să pună în practică, fără abateri, obiectivele strategice de integrare europeană a Republicii Moldova.
Facem apel către partenerii de dezvoltare să îşi condiţioneze asistenţa doar prin prisma realizărilor concrete ale guvernării în reclădirea statului de drept şi a democraţiei autentice, făcând abstracţie de promisiunile şi planurile grandioase ale acesteia.
Chişinău, 22 ianuarie 2016”
19.12.2025
19:18
236
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
480
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
838
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
789
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1218
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1347
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1192
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1128
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2111
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1278
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
19.12.2025
19:56
51
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
124
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
229
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
266
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
485
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
366
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
318
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
356
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
496
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
461
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
412
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
462
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
429
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
618
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
517
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
448
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
502
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
442
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
474
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
477
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
543
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
543
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
594
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
587
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
782
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
792
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














