Procurorii l-au pus sub ÎNVINUIRE pe ministrul Grama. Oficialul urmează să fie SUSPENDAT din funcție
Procurorii anticorupție emis astăzi o ordonanță de punere sub învinuire a ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, pentru corupere pasivă. De asemenea, procurorii urmează sa transmită Guvernului demersul de suspendare din funcție a ministrului, în conformitate cu art. 200 din Codul de procedură penală.
Potrivit CNA, Eduard Grama a primit ieri îngrijiri medicale după ce a acuzat probleme de sănătate în timpul audierilor. Medicii au decis că, având în vedere intervenția chirurgicală pe cord, pe care a suferit-o anterior, sunt necesare investigații suplimentare.
CITIȚI și AVEREA ministrului reținut ieri: Case și terenuri procurate acum câțiva ani și datorii la bancă
Astazi, un consiliu, format din mai multi medici, a decis ca el sa rămână sub supraveghere medicală într-o instituție specializată.
Medicii urmează sa transmită procurorilor toate actele medicale care stau la baza acestei solicitări.
„Din patru de kg de struguri moldovenești, trei pleacă pe piața UE”: Rusia și-a redus de opt ori cota privind importurile de struguri din R. Moldova, devenind insignifiantă
Peste 664,5 mii de familii au solicitat compensații în acest sezon rece: „Mai rămâne o singură zi pentru a depune cererile pe platforma compensații.gov.md și a beneficia de compensații aferente lunii noiembrie”
Guvernul a prelungit până în martie 2025 obligația de serviciu public pentru „Energocom”: „ Acest lucru va permite realizarea achizițiilor zilnice pentru acoperirea consumului de energie electrică, inclusiv la prețuri preferențiale din România”