Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
21533
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a fost părăsit de mai mulți membrii cu funcții de conducere. Acest lucru a fost recunoscut de liderul formațiunii proruse, Igor Dodon.
„Astăzi, în municipiul Bălți, am participat la ședința de lucru a Consiliului organizației teritoriale a PSRM. În cadrul ședinței, am făcut bilanțul anului precedent și am prezentat poziția partidului față de situația politică actuală din țară. Consiliul a luat act de cererile de retragere din partid ale unor membri care au deținut anterior funcții de conducere în organizația teritorială, marcând astfel începutul unei noi etape de reînnoire și consolidare a echipei PSRM în municipiul Bălți”, a menționat Dodon.
În funcția de președinte interimar al Organizației Teritoriale PSRM Bălți a fost ales deputatul socialist Pavel Voicu. Totodată, a fost aprobată componența vicepreședinților – Serghei Gramma, Vitalii Nogali și Lilia Voicu.
Anterior funcția de președinte al Organizației Teritoriale PSRM Bălți era ocupată de Maxim Moroșan, considerat un apropiat al lui Grigore Karamalak, alias „Bulgaru”. Acesta a stat după gratiii pentru hulihanism, iar în toamna anului 2025 Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controale ale averii sale. Decizia a fost luată pe 26 noiembrie 2025, în baza a două sesizări din oficiu depuse la sfârșitul lunii octombrie, ceea ce înseamnă la o lună distanță de la perchezițiile în dosarul destabilizărilor. Pe 27 octombrie, angajații Direcției investigații „Nord” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din BPDS „Fulger”, au desfășurat percheziții în nordul țării. Acțiunile au loc într-o cauză penală pornită pentru pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă pe teritoriul R.Moldova (deplasările și instruirile din Serbia).
Potrivit unor surse, au fost vizați președintele raionului Râșcani, Vladimir Mizdrenco, și consilierul municipal de la Bălți Maxim Moroșanu. Ambii sunt membri activi ai PSRM.
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















