Nicolae Timofti către ambasadorii europeni: Structurile oligarhice vor să DETURNEZE cursul european al R. Moldova!
8248
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu un grup de ambasadori ai statelor din Uniunea Europeană, arată un comunicat de presă al Președinției.
Președintele i-a informat pe diplomații europeni despre situația politică din R. Moldova și despre procesul de identificare a unui candidat la funcția de prim-ministru, prezentându-și viziunea cu privire la evoluțiile ulterioare ale situației politice.
„Nicolae Timofti a arătat că este îngrijorat de informațiile pe care le deține cu privire la pericolul deturnării vectorului european al Republicii Moldova prin acțiuni concertate ale unor forțe politice interesate și a unor structuri oligarhice, care doresc să influențeze instituția prezidențială și să-și sporească influența asupra altor instituții ale statului. Președintele le-a spus ambasadorilor europeni că nu va ceda presiunilor exercitate pe diferite coordonate asupra sa și asupra familiei sale, prin care se urmărește influențarea deciziilor șefului statului”, cităm din comunicatul Președinției.
Diplomații europeni și-au exprimat susținerea față de poziția șefului statului, cităm aceeași sursă, declarând că îl susțin personal pe Nicolae Timofti în efortul său de a promova practicile europene.
„Orice presiune asupra șefului statului este inacceptabilă. Vom sprijini un guvern care va face să funcționeze instituțiile, va distruge sistemului statului captiv, va consolida societatea, va reduce corupția și va asigura independența energetică a țării. Dorim dezvoltarea pozitivă și stabilă a Republicii Moldova”, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene, Pirkka Tapiola, prezent la înrevedere.
„Este importantă stabilitatea, dar și mai importantă este menținerea democrației în Republica Moldova”, a notat, la rândul său, ambasadorul Republicii Franceze, domnul Pascal Vagogne.
Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, doamna Ulrike Knotz, a spus că a fost șocant să audă despre exercitarea unor presiuni asupra șefului statului și asupra familiei sale.
Ambasadorul Republicii Cehe, domnul Jaromír Kvapil, a declarat la rândul său: „Oponenții Dumneavoastră sunt puternici, dar noi avem încredere în Dumneavoastră”.
Ambasadorul României, domnul Marius Lazurca, și-a declarat sprijinul pentru acțiunile șefului statului și a pledat pentru formarea cât mai grabnică a unui guvern proeuropean la Chișinău.
Președintele Timofti le-a mulțumit diplomaților europeni pentru faptul că sprijină Republica Moldova și și-a exprimat speranța că forțele politice de la Chișinău vor găsi soluții pentru depășirea actualei crize politice și formarea unui guvern proeuropean.
La întrevedere a participat și ministrul în exercițiu al Afacerilor de Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















