15:50:33 22.11.2024
Stiri

Încă șase depuțati au aderat la PD. Candu anunță „peste 50” de voturi în Parlament pentru introducerea sistemului uninominal

Politică 10.04.2017 11:18 Vizualizări9125 Autor: Ziarul National
Încă șase depuțati au aderat la PD. Candu anunță „peste 50” de voturi în Parlament pentru introducerea sistemului uninominal


Șase deputați foști liberal-democrați au aderat astăzi la Partidul Democrat. Este vorba de Nae-Simion Pleșca, Vladimir Hotineanu, Ion Balan, Nicolae Juravschi, Petru Știrbate și Angel Agache.

Anunțul a fost făcut de spicherul Andrian Candu, după ședința de astăzi a partidului din care face parte.

Astfel, după aderarea recentă a celor 14 deputați foști comuniști la PD, fracțiunea parlamentară a acestui partid a ajuns să numere astăzi 40 de deputați, deși după alegerile din 2014 avea 19.

Andrian Candu a declarat că, după decizia celor șase deputați, astăzi sunt suficiente voturi în Parlament, „peste 50”, pentru a vota proiectul de lege privind schimbarea sistemului de vot în unul uninominal.

Și chiar dacă unii exponenți ai PD ar fi propus astăzi ca acest proiect să fie deja votat în prima lectură, Candu a zis că a insistat ca să vină avizul de la Comisia de la Veneția și să mai fie organizate dezbateri la Parlament în această chestuine, fiindcă în cadrul acestora ar fi oferite „idei interesante” și „soluții” la unele probleme nedezvoltate în proiectul democraților.

„Chiar dacă avem voturi suficiente, mai dezbatem pe platforma parlamentară”, a spus Candu, adăugând că următoarea dezbatere cu privire la votul uninominal va avea loc miercuri și se va discuta despre mandatul imperativ și revocarea deputaților, finanțarea campaniei electorale și reflectarea acesteia de către mass-media.

Spicherul a evitat să răspundă la întrebarea dacă și liberalii susțin acest proiect de lege, deși anterior aceștia au declarat că nu-l vot vota: „S-a schimbat cumva majoritatea?”.

Purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a anunțat că activiștii partidului au strâns deja peste 800 de mii de semnături în favoarea sistemului uninominal, „ceea ce ne oferă încrederea că acesta este un subiect important pentru R. Moldova și PD va promova în continuare acest proiect”.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md