Guvernul de la Chișinău răspunde „lecțiilor de democrație” date de Kremlin: „Conducerea Rusiei s-a apucat să apere grupările CRIMINALE din R. Moldova - reținerea membrei rețelei criminale Șor, Evghenia Guțul, este în competența procurorilor”
3236
„Conducerea Rusiei s-a apucat să apere deschis grupările criminale din Republica Moldova. Regimul de la Kremlin, care persecută opoziția și ucide politicienii incomozi, nu este în măsură să ofere lecții de democrație”. Declarația a fost făcută astăzi de ministru al Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în contextul acuzațiilor lansate de purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, cu privire la reținerea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul.
Potrivit vicepremierului Popșoi, Federația Rusă ar trebui să lase procurorii din R. Moldova să-și facă treaba.
„Reținerea membrei rețelei criminale Șor, Evghenia Guțul, este în competența procurorilor și instituțiile moldovenești se vor expune pe acest caz”, a declarat pentru presa națională ministrul de Externe, Mihai Popșoi.
Kremlinul a criticat miercuri acțiunile autorităților din R. Moldova, în contextul reținerii de ieri-seară a Evgheniei Guțul, bașcana Găgăuziei, pe Aeroportul Internațional Chișinău, de unde aceasta intenționa să zboare spre Istanbul. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a sfătuit R. Moldova să evite metodele care „copiază” comportamentul României vecine, menționând cazul lui Călin Georgescu, în care, spune el, „democrația a fost călcată în picioare”.
„Condamnăm astfel de acțiuni și credem că Chișinăul ar trebui să promoveze libertatea tuturor forțelor politice din republică”, a afirmat Peskov, într-un răspuns adresat agenției TASS.
Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost reținută marți-seară pe Aeroportul Internațional Chișinău într-o cauză penală pornită pe faptul încălcării modului de gestionare a mijloacelor financiare din fondurile electorale, finanțării ilegale a concurenților electorali, falsului de documente și falsului în declarații, aferente scrutinului din 2023.
Bănuita ar fi instigat și organizat, prin intermediul trezorerierului, falsificarea mai multor documente, în care au fost introduse date neautentice privind donațiile în numerar făcute de persoane fizice pentru concurentul electoral, documente ce confirmă sursa de proveniență a mijloacelor financiare la o instituție financiară din republică, dar și la Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei. În aceste circumstanțe, contul bancar al concurentului electoral a fost suplinit cu mijloace financiare din surse interzise de lege în sumă de 370 000 de lei, care ulterior au fost utilizate pentru achiziționarea unor bunuri și achitarea unor taxe și servicii aferente campaniei electorale, a comunicat Centrul Național Anticorupție.
Procurorii urmează să o pună pe Evghenia Guțul sub învinuire și să înainteze demersuri către instanța de judecată în vederea arestării preventive.
06.10.2025
15:03
26.09.2025
10:30
22.08.2025
16:28
19.08.2025
12:06
19.08.2025
11:23
15.08.2025
13:58
15.08.2025
13:21
15.08.2025
09:40
14.08.2025
16:05
12.08.2025
17:05
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















