Curtea de Apel Chișinău a menținut ARESTUL în privința lui Vlad Plahotniuc: Fostul lider al PD se află în libertate
2320
Curtea de Apel Chișinău a menținut astăzi arestul preventiv în privința învinuitului Vladimir Plahotniuc, în dosarul care vizează delapidările de la SA „Metalferos”. Astfel, instanța a respins recursul avocaților, care contestau aplicarea acestei măsuri.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în iunie 2022 Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului în lipsa învinuitului.
Citește și: Mandat de AREST în contumacie, eliberat pe numele lui Vlad Plahotniuc
Pronunțarea hotărârii s-a tărăgănat încă din noiembrie 2021, deoarece avocații „coordonatorului” fostei coaliții de guvernare depuneau diverse cereri, inclusiv recuzări ale judecătorilor, strămutări ale cauzei la altă instanță judecătorească, care erau transmise Curții Supreme de Justiție.
În vederea curmării acelor tărăgănări intenționate, procurorii au depus demers pentru amendarea avocatului, ceea ce nu s-a întâmplat.
Măsura urmează să fie aplicată imediat ce va fi reținut învinuitul, iar în acest sens urmează să vină răspunsul de la Interpol, care examinează și cererea procurorilor de anunțare a lui Plahotniuc în căutare, depusă în octombrie 2021.
Procurorii îi incriminează acestuia în dosarul investigat un set de infracțiuni, inclusiv escrocherie, spălare de bani, crearea și conducerea unei organizații criminale.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















