Comisarul european, Johannes Hahn, optimist în privința șanselor R. Moldova de a ADERA la UE până în 2030: „Este posibil”
1532
R. Moldova are șanse mari să devină membră a Uniunii Europene (UE) până în 2030, dar lucrurile vor deveni mai clare după ce va fi dat startul negocierilor de aderare, a declarat astăzi la Chișinău comisarul european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, după inaugurarea, alături de președinta Maia Sandu, a Orășelului European din Piața Marii Adunări Naționale.
„Desigur că e posibil (ca R. Moldova să devină membră a UE până în 2030 n.r.). Lucrez cu autoritățile din R. Moldova mai bine de zece ani. Au fost suișuri și coborâșuri, însă acum văd doar ascensiune în ceea ce privește apropierea de UE. Sunt sigur că, dacă se va munci în continuare la fel, atunci rezultatele se vor vedea foarte curând. După ce se va da start negocierilor de aderare, lucrurile vor deveni mai clare. Nu vreau să speculez (o anumită dată în privința aderării la UE n.r.), dar sunt încrezător că acest lucru se va întâmpla curând. Presupun că țările membre ale UE își vor da curând acordul ca R. Moldova să înceapă negocierile de aderare la UE. Mai sunt unele probleme, dar cu multă muncă vor fi depășite”, a declarat Johannes Hahn la Chișinău.

De partea cealaltă, președinta Maia Sandu crede că negocierile de aderare vor fi demarate după alegerile europarlamentare din 9 iunie curent.
„Cu Johanes Hanh lucrăm de mult timp și am reușit să realizăm multe lucruri împreună. Suntem astăzi la etapa de negocieri. Am discutat ce se va întâmpla în următoarele săptămâni și luni. Ne dorim o decizie pozitivă privind deschiderea negocierilor de aderare și sperăm să se întâmple în luna iunie. Această dată este condiționată de decizia Consiliului European și sperăm că se va întâmpla după alegerile europarlamentare (programate pe 9 iunie - n.r.)”, a precizat președinta Sandu.
Potrivit șefei statului, toți cetățenii R. Moldova vor avea de câștigat de pe urma procesului de aderare la UE.
„Integrarea europeană este cel mai important proiect de țară al R. Moldova. Nu este un proiect politic, dar un proiect al tuturor cetățenilor R. Moldova. Cu toții ne vom simți mai bine atunci când vom deveni stat membru al UE. Ne vom simți în siguranță, vom avea mai multe oportunități, iar standardele de viață vor crește”, a menționat Sandu.

Totodată, șefa statului speră că R. Moldova va adera la UE împreună cu raioanele din stânga Nistrului. Astfel, cetățenii din Transnistria ar trebui să fie cei mai interesați de aderarea la UE, în condițiile în care vor dori să beneficieze în continuare de Acordul de Liber Schimb cu UE, dar și să aibă parte de alte facilități.
„Noi ne dorim ca toți cetățenii noștri, indiferent unde trăiesc, ce limbă vorbesc, să poată beneficia de integrarea europeană. Știți că cetățenii de pe malul stâng al Nistrului beneficiază de Acordul de Liber Schimb cu UE, iar cele mai multe exporturi merg către țările UE. Dar pentru ca aceste beneficii să crească, pentru ca să putem și în continuare să oferim aceste beneficii, trebuie să facem schimbări și pe malul drept, și pe cel stâng al Nistrului. Actuala guvernare își dorește foarte mult ca reîntregirea republicii să se întâmple repede și ulterior să ajungem parte a UE cu problema transnistreană rezolvată. Dar nu excludem și alte variante. Pentru noi este foarte important să ajungem cât mai curând în UE și ne dorim ca toți cetățenii noștri să beneficieze de acest proces”, a punctat Maia Sandu.
21.03.2026
12:09
309
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
299
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
431
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
373
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
447
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
553
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
610
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
601
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
573
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
625
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
21.03.2026
12:09
305
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
297
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
426
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
373
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
444
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
553
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
608
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
601
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
572
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
625
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
623
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
661
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
611
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
576
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
579
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
690
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
670
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
560
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
688
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
773
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
766
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
795
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
755
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
780
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
903
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














