UE adoptă al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: plafon la petrol, derogări pentru GNL și noi interdicții bancare
1085
Ambasadorii permanenţi pe lângă UE ai statelor membre au ajuns joi la un acord politic asupra celui de-al 21-lea pachet de sancţiuni îndreptate împotriva Rusiei.
După mai multe săptămâni de negocieri intense, reprezentanţii permanenţi ai statelor membre pe lângă UE au anunţat joi că au convenit un nou pachet de sancțiuni contra Federației Ruse, consolidând astfel regimul de măsuri restrictive deja existent.
Potrivit diplomaţilor, pachetul prevede îngheţarea, pentru 12 luni, a plafonului preţului petrolului exportat din Rusia la nivelul de 44 dolari/baril. Totodată, este introdusă o derogare valabilă un an, reexaminată anual, care permite în continuare transferul de gaze naturale lichefiate (GNL) ruseşti către ţări terţe.
Statele membre au manifestat solidaritate cu Grecia, care a cerut protejarea intereselor sale în domeniul transportului de GNL, iar aşteptarea este ca Atena să procedeze similar, oferind sprijin şi altor parteneri în viitor, potrivit unui diplomat european.
Lucrările tehnice asupra noului pachet de sancţiuni urmează să fie finalizate, iar pentru adoptare va fi lansată joi după-amiază o procedură scrisă, după încheierea etapelor de detaliu la nivel tehnic.
Într-o postare pe rețeaua socială X, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat încheierea acordului privind cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a adresat mulţumiri preşedinţiei irlandeze în exerciţiu a Consiliului UE pentru rolul jucat în facilitarea acestui compromis.
„Adăugăm încă 32 de bănci ruseşti pe lista noastră de interzicere a tranzacţiilor. De asemenea, firme de criptomonede şi platforme de tranzacţii petroliere. Îngheţarea ajustării plafonului preţului petrolului timp de un an, astfel încât maşina de război rusească să nu beneficieze de şocurile pieţei”, a afirmat Ursula von der Leyen, explicând obiectivul principal al acestor noi măsuri.
„Pentru prima dată, vizăm navele care asistă flota din umbră a Rusiei. Şi am făcut un pas important spre interzicerea oficială a intrării combatanţilor ruşi în UE”, a mai declarat şefa Comisiei Europene, subliniind extinderea sancţiunilor şi asupra sectorului maritim şi a persoanelor implicate direct în agresiune.
Noul pachet de sancţiuni a fost, însă, atenuat faţă de propunerea iniţială a Bruxelles-ului. S-a procedat astfel în special pentru a răspunde reţinerilor Greciei referitoare la comerţul cu GNL şi la impactul asupra flotei sale comerciale.
Grecia a insistat ca UE să permită în continuare companiilor sale să transporte GNL rusesc atunci când acesta este destinat unor clienţi din afara Uniunii, argumentând importanţa sectorului maritim pentru economia naţională.
Compromisul agreat prevede că aceste transferuri de GNL către ţări terţe vor fi autorizate prin derogare pentru contractele încheiate înainte de 24 februarie 2022, data declanşării invaziei pe scară largă a Ucrainei, iar această derogare urmează să fie reexaminată anual pentru a se decide menţinerea, modificarea sau eliminarea ei.
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















