UCISĂ de mamă, cu sânge RECE
4272
Crimă // I-a dat viață, a crescut-o cinci ani, după care, marcată de un film de groază, a ucis-o cu un cuțit
O viață obișnuită de familie s-a transformat în câteva clipe într-un film de groază. O copilă ucisă, mama - după gratii, o altă copilă rămasă pe drumuri, iar tatăl nu este de găsit. Vestea că Eugenia Prodan și-a omorât fiica de numai cinci ani a șocat întreg satul Tomai din raionul Leova. „Doamne, ce a fost în mintea ei atunci când a ridicat cuțitul asupra unui copil nevinovat?”, se întreabă și se crucesc sătenii. A trecut aproape o lună de atunci, iar aceștia nu-și pot explica gestul femeii, așa cum nu-l poate explica nici cea care și-a ucis propriul copil.
Inspirată dintr-un film de groază
Singura explicație a femeii e că, cu câteva zile înainte de tragedie, a privit un film de groază. Inspirată de acesta, s-a năpustit cu cuțitul asupra fetiței de numai cinci ani și a răpus-o. Nu-și amintește decât secvențe violente din acel film… Atât. Expertiza psihiatrică urmează acum să stabilească dacă femeia era în deplinătatea facultăților mintale în momentul producerii tragediei. Cert e că, înainte de a-și omorî copila, femeia consumase alcool.
Și-a găsit sora într-o baltă de sânge
Cadavrul fetiței a fost găsit de către sora mai mare care a alertat vecinii, la rândul lor, aceștia au anunțat poliția. Femeia creștea de una singură două fete, una de 15 și alta de cinci ani, și nu avea un loc stabil de muncă. „Am fost șocați când am auzit ce s-a întâmplat. Până la acea întâmplare tragică, nu se auzise nimic rău de femeie în sat și nici nu dădea semne că ar avea probleme mintale. Mai mult, dacă s-ar fi auzit până acum de violență în această familie, cu siguranță se luau măsuri. Era o familie modestă, sărăcuță”, ne-a spus primarul satului Tomai, Valeriu Boișteanu.
Ca să-și hrănească cele două copile, femeia muncea zilieră prin sat. Fetițele erau îngrijite, cuminți, nu hoinăreau pe ulițele satului și își ajutau mama prin gospodărie. Se împăcau destul de bine cu mama lor. „Cu câteva luni înainte de a se întâmpla tragedia, a fost la mine în ospeție. Totul era normal, fetițele - îmbrăcate frumos, curat. Niciun semn că s-ar putea întâmpla o asemenea nenorocire mare”, ne spune fratele mamei ucigașe, Ion Prodan.
Concubinajul a schimbat-o
Chiar și așa, bărbatul spune că sora sa a pornit pe o cale greșită după ce a început să locuiască în concubinaj cu al doilea bărbat, tatăl fetiței ucise.
„A fost o femeie cumsecade, dar de când s-a căsătorit și a mers în satul Tomai la noul ei soț, tatăl copilei mai mici, s-a „stricat”. În ultimul timp am auzit că servea și alcool, iar asta la bine nu te duce. Credem că o parte din vină o poartă și el. Acum câțiva ani, concubinul ei a mers la muncă în Federația Rusă și nu s-a mai întors în familie. Cică s-a căsătorit acolo”, ne spune Ion Prodan. Nu a fost de găsit bărbatul nici după tragedie, ca să-și conducă pe ultimul drum copilul. De asta a avut grijă o soră a acestuia, care a suportat toate cheltuielile pentru înmormântarea fetiței.
Mama – după gratii, copila – în grija unchiului
Imediat ce a auzit de această nenorocire, fratele mamei ucigașe, care se afla la muncă peste hotarele țării, a venit acasă. Nu ca să-și vadă sora, dar ca să fie în siguranță că nepoata, fetița mai mare a surorii, nu va ajunge pe stradă ori în internat. „Doamne, imediat ce mi-au spus groaznica veste, am venit acasă. Primul lucru la care m-am gândit e ca nu cumva D. să ajungă la internat ori, până a ajunge acolo, să fie flămândă sau să nu aibă unde dormi. Nici mie nu-mi este ușor, dar unde mănâncă unul, mai mănâncă și altul. Am trei copii, două fete și un băiat, ne vom descurca. Înainte, oamenii nu aveau ce mânca și creșteau câte șapte-zece copii într-o familie, dar acuma?”, își face socoteli bărbatul.
Fetița, tot cu gândul la mama
Bărbatul ne spune că, de când sora se află după gratii, nu a vizitat-o și nici nu o va face, chiar dacă a fost rugat de copilă. Nu a discutat cu fetița despre această tragedie și nici nu a condamnat în prezența ei acțiunile mamei. „Nu vreau s-o traumatizez, deși pare destul de calmă și nu sesizăm în comportamentul și discuțiile cu ea ceva anormal. Surorii mele nu-i port pică, fiindcă nu știu ce gânduri au fost prin capul ei când și-a omorât fetița, dar nu vreau s-o văd nici în ruptul capului. Fetița m-a rugat să merg cu ea la maică-să, dar i-am spus că nu vreau. A vrut să-i ducă câte ceva de îmbrăcat și încălțat, dar până la urmă s-a dus cu o rudă de-a concubinului surorii. Clar că ține la maică-sa, vorba ceea: mama tot mamă rămâne. Și la rele, și la bune”, conchide bărbatul.
15 ani de închisoare
Pe moment, femeia este reținută. Pe numele acesteia a fost inițiat un dosar penal pentru violență în familie soldată cu decesul victimei. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 15 ani de pușcărie. Până atunci, copila va rămâne în grija unghiului care este convins că o va educa și îngriji la fel cum are grijă de copiii lui. Ne promite că aceasta va crește Om și îi va face și nuntă în ograda lui.
29.01.2019
07:30
22.01.2019
19:02
14.01.2019
20:03
11.01.2019
17:20
19.12.2018
20:03
17.12.2018
18:05
12.12.2018
20:02
12.12.2018
18:01
05.12.2018
20:04
03.12.2018
16:19
26.11.2018
20:03
26.11.2018
12:04
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
Iranul recunoaște că era gata să lovească trei ținte din Ucraina, dar a dat înapoi după intervenția Kievului
Dronă ucraineană lovește o plajă aglomerată de la Marea Neagră: șapte morți, dintre care trei copii, și 40 de răniți în sudul Rusiei
Boris Nadejdin, opozant al războiului din Ucraina și desemnat „agent străin”, a fugit din Rusia și anunță din Franța: „Sunt viu și liber”
Polonia atacă în instanță obligația de a plăti 1,3 miliarde de euro către Pfizer pentru 64 de milioane de doze de vaccin Covid-19
















