Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
2380
Procuratura municipiului Chișinău anunță pronunțarea unei sentințe de condamnare la 25 de ani de închisoare pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, acesta fiind acuzat de omor intenționat, furturi comise prin pătrundere în locuință, sustragerea și păstrarea ilegală a armelor și munițiilor, precum și tentativă de omor asupra unui reprezentant al autorității publice.
Potrivit procurorilor, seria de ilegalități a început în luna decembrie 2024. Atunci, învinuitul ar fi pătruns în curtea gospodăriei unui bărbat din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi. Din mijlocul de transport parcat în garajul domiciliului, acesta ar fi sustras bani în lei moldovenești și valută străină, în valoare totală de 80 720 de lei.
Ulterior, în noaptea de 15 aprilie 2025, același inculpat a pătruns în locuința unei femei din municipiul Chișinău. Aici a tras cu arma, lovind victima în regiunea capului. Leziunile provocate au dus la decesul acesteia. După crimă, bărbatul a luat din geanta victimei mijloace bănești în sumă totală de 86 000 de lei, cu care a părăsit locul comiterii infracțiunii.
În aceeași lună aprilie, individul a intrat într-o altă gospodărie din Chișinău, de unde a furat mai multe bijuterii din aur și bani, cauzând un prejudiciu estimat la 117 432 de lei. Din domiciliul respectivei victime a fost sustras și un pistol aflat într-un seif.
La mijlocul lunii mai 2025, încercând să scape de răspunderea penală, în timp ce era surprins în flagrant de un polițist în timpul comiterii unei noi infracțiuni, învinuitul a deschis focul. El a efectuat mai multe împușcături în direcția omului legii, însă, din fericire, polițistul a supraviețuit.
Până la emiterea unei hotărâri definitive de condamnare, persoana vizată se prezumă a fi nevinovată.
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















