Turneul UNIRII: Teatrele Naționale din București și Iași, trei spectacole la Chișinău, dedicate Zilei Unirii Basarabiei cu România
1491
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași și Teatrul Național „I.L. Caragiale” București vin în turneu la Chișinău cu trei spectacole emblematice, de Ziua Mondială a Teatrului și Ziua Unirii Basarabiei cu România.
Astfel, în cadrul proiectului „Teatrul românesc București - Iași - Chișinău”, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu vor fi prezentate trei spectacole realizate de maeștrii artei scenice românești:
***27 martie, ora 18:00, D’ALE CARNAVALULUI, de Ion Luca Caragiale, în regia lui Claudiu Goga, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
***28 martie, 18:00,HAGA de Sasha Denisova, regie Cristian Hadji-Culea, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
***2 și 3 aprilie, ora 18:30, O SCRISOARE PIERDUTĂ de Ion Luca Caragiale, regie, Horațiu Mălăele, producția Teatrului Național „I.L. Caragiale” București.
Spectacolul HAGA de Sasha Denisova, regie Cristian Hadji-Culea, este un strigăt de alarmă și un manifest de speranță al artiștilor de la Iași în fața războiului, un gest de solidaritate cupoporul ucrainean care luptă pentru libertate și independență. O grotescă și caustică satiră, care înfățișează un proces fictiv, la Tribunalul de la Haga, împotriva crimelor de război ale lui Putin și ale apropiaților săi, proces care se desfășoară în imaginația unei fetițe din Mariupol.
Din programul acestui turneu fac parte două spectacole din literatura clasică românească, piesele lui Caragiale fac recurs la simțul umorului, la ironie și sarcasm, sunt texte ce reclamă și dezvoltă luciditatea și inteligența critică.
Capacitatea de a râde de propriile slăbiciuni și neajunsuri, aduce un plus de luciditate și o șansă de corectare. Ion Luca Caragiale „a scris cu un fel de duioșie și tandrețe despre contemporanii săi”, spune Claudiu Goga, regizorul spectacolului, D’ALE CARNAVALULUI, insistând asupra diferențelor: „Lumea de azi pare mai urâtă decât cea de acum 140 de ani. Prin urmare, cred că paleta tipologiei personajelor ar fi mai diversificată, tușele satirice ar fi mai groase, iar subiectele ar fi mai periculoase”.
Horațiu Mălăele reinterpretează personajele și situațiile în spectacolul O SCRISOARE PIERDUTĂ, le scoate din tiparele clasice, extrapolându-le spre burlesc și grotesc. În scenă sunt umflate la propriu dimensiunile fenomenelor negative. Corupția, ipocrizia, cinismul și obrăznicia politicienilor prind contururi vizibile monstruoase. Spectacolul este o satiră dură în care jocurile de putere, corupția și manipularea opiniei publice sunt privite fără măști.
„În timpuri de mari incertitudini, noi nu încetăm să credem în puterea artei de a întări speranța în valorile umane și în gândirea liberă, și facem eforturi de a continua proiectele ce au scopul de a uni oamenii care împărtășesc aceste valori”, transmit organizatorii.
Proiectul Turneului unirii „Teatrul românesc București-Iași-Chișinău”, a fost inițiat de Petru Hadârcă, cu implicarea regretatului Ion Caramitru, care i-a dat și titlul. Evenimentul se desfășoară anual, în ianuarie, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău organizează un turneu la București și Iași, iar în jurul datei de 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, cele două teatre naționale vin în turneul de răspuns la Chișinău.
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















