Dacă-s deștept, de ce votez ca un prost?
2410
Trustia, elegii politikoase
Prost să fii, noroc să ai, spuneau clasicii marxism-leninismului. Mi-am amintit de ei aflând că părinții lui Dodon l-au ajutat să-și cumpere un castel, îi acoperă și cheltuielile de vacanță pe litoralul mediteranean, ba mai plătesc și cotizații și fac donații generoase pentru întreținerea partidului socialist, care îghite oficial câte 27 milioane de lei anual (cu excepția anilor electorali, când cheltuielile se triplează). Iar părinții mei țărani, în loc să-mi dea o mână de ajutor, își fituiesc pensia pe nu știu ce și așteaptă subsidii de la mine. Evident, ei nu spun deschis, nu strigă „ajutor!”, ba chiar refuză când le aduc câte un prezent, câte un ciuin` gam, sau chiar câte o cola, dar pe fața lor se poate citi printre riduri că sunt sceptici privitor la capacitățile mele financiare. Adicătelea, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, cum spuneau indienii cherokezi până la debarcarea lui Trump pe țărmul Americi. Măcar o mătușă Tamara cu portofel să-mi fi trimis soarta, ca să-mi suplimenteze bugetul precar al familiei, să-mi pot cumpăra mobilă chinezească ca toți molotovenii cu cetățenie română.
În mod logic, natura-mamă ar trebui să-mi compenseze lipsa de bani cu mai multă minte. Dar faptul că mă trage să-l votez pe Dondon președinte îmi produce în cap vârtejuri de neuroni. Ceva nu se leagă! Dacă sunt așa de deștept, de ce trebuie să votez ca un prost?
Acum stau și mă gândesc de unde putea să adune Dondon 500 mii de semnături, dacă în Republica Molotova nici nu au rămas atâtea persoane care pot scrie și semna?
Al vostru cefalorahid, cisternograf, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















