Stiri

Trump își înăsprește tonul cu liderii europeni pe tema Ucrainei, în timp ce Kievul remite răspunsul la planul de pace american

Actualitate 11.12.2025 01:36 Vizualizări1765
Trump își înăsprește tonul cu liderii europeni pe tema Ucrainei, în timp ce Kievul remite răspunsul la planul de pace american

Președintele Donald Trump a declarat miercuri reporterilor de la Casa Albă că a purtat discuții telefonice cu liderii europeni despre Ucraina. Potrivit CNN, conversațiile au avut loc „în termeni destul de duri”.

„Am vorbit cu liderii Franței, Germaniei și ai Regatului Unit, toți prieteni foarte buni de-ai mei. Am discutat despre Ucraina în termeni destul de duri. Vom vedea ce se va întâmpla. Adică, așteptăm răspunsuri înainte de a merge mai departe”, a declarat președintele american. În același timp, Trump a sugerat că liderii europeni au cerut ca Statele Unite să participe la o întâlnire în Europa, în weekend.

„Ei ar dori să participăm la o întâlnire în Europa în weekend. Și vom lua o decizie, în funcție de ceea ce vor decide ei”, a afirmat președintele american. „Vom vedea. Nu vrem să ne pierdem timpul”, a subliniat Trump. Întrebat fiind dacă la acea întâlnire va participa și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a răspuns că întâlnirea va include „Zelenski și noi”.

UCRAINA A TRANSMIS SUA RĂSPUNSUL LA PLANUL DE PACE AL LUI TRUMP

Conform Axios, Ucraina a transmis miercuri administrației Trump, punct cu punct, răspunsul său la ultima versiune a planului de pace al SUA, au confirmat oficiali ucraineni și americani. Zelenski este sub presiune din partea SUA pentru a accepta rapid planul de pace al lui Trump, care conține pierderi teritoriale semnificative și alte concesii.

Președintele Trump a menționat că așteaptă răspunsul Ucrainei și a adăugat: „Unii spun că (un acord) este mai aproape ca niciodată”. Potrivit surselor Axios, consilierul pentru securitate națională al lui Zelenski, Rustem Umerov, a transmis răspunsul Ucrainei lui Jared Kushner, consilierul și ginerele lui Trump.

Un oficial ucrainean a declarat că răspunsul include comentarii și amendamente pentru a face totul fezabil. Răspunsul ucrainian propune idei noi pentru soluționarea problemelor sensibile, cum ar fi teritoriul și centrala nucleară de la Zaporojia, a spus oficialul ucrainean. Trump a avut o convorbire telefonică cu liderii E3 pe fondul tensiunilor privind planul de pace.

Președintele francez Emmanuel Macron a menționat că apelul a durat 40 de minute și a vizat eforturile diplomatice pentru a încheia războiul din Ucraina. „Cei patru lideri au discutat despre stadiul negocierilor pentru încetarea focului în Ucraina. Munca intensă la planul de pace va continua în zilele următoare. Aceștia au convenit că este un moment crucial pentru Ucraina și securitatea comună în zona euro-atlantică”, a afirmat biroul cancelarului german într-un comunicat.

Trump i-a criticat aspru pe liderii europeni într-un interviu acordat Politico. El i-a numit „slabi” și și-a apărat varianta de strategie de securitate națională, sugerând că SUA ar trebui să „cultive rezistența față de traiectoria actuală a Europei”.

DISCUȚII SUA-UCRAINA

Un oficial ucrainean a spus că joi este programată o întâlnire virtuală între înalți oficiali militari din SUA și Ucraina pentru a continua discuțiile referitoare la anumite părți ale planului de pace al SUA. Zelenski și echipa sa au avut miercuri o întâlnire virtuală cu o echipă americană condusă de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent.

Discuțiile s-au axat pe propunerile SUA pentru reconstrucția postbelică și dezvoltarea economică a Ucrainei, ca parte a planului de pace al lui Trump. La întâlnire au participat Jared Kushner, consilierul și ginerele lui Trump, împreună cu Steve Mnuchin, investitorul și fostul secretar al Trezoreriei, și Larry Fink, CEO-ul BlackRock.

Zelenski a scris pe X că a informat partea americană despre poziția sa privind ultima variantă a planului de pace al lui Trump. „Securitatea generală este cea care va determina securitatea economică și va sta la baza unui mediu de afaceri sigur”, a subliniat el.

Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 907 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri