Troleibuze, microbuze și taxiuri, INTERZISE să mai circule în capitală
3906
Mai multe troleibuze – nouă la număr, 29 de microbuze și 22 de taxiuri nu mai au dreptul să circule prin municipiul Chișinău până nu vor înlătura defecțiunile depistate de inspectorii auto.
Zilele trecute, inspectorii auto de stat ai Secţiei Supraveghere Transport şi Circulaţie Rutieră a Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au pornit pe urmele șoferilor care transportă pasageri.
Controalele inopinate au avut loc la companiile de taxi, staţiile terminus ale microbuzelor de rută urbane şi interurbane, dar și în parcurile de troleibuze şi autobuze.
Astfel, poliţiştii au depistat nereguli ce țin de reutilarea necorespunzătoare a mijloacelor de transport în lipsa autorizaţiei, defecţiuni tehnice, nefuncţionalitatea sistemelor de iluminare, amplasarea neautorizată pe autovehicule a publicităţii, nerespectarea condiţiilor prevăzute în licenţa de activitate, conducerea mijloacelor de transport cu încălcarea regulilor privind permisele auto şi altele.
Șoferii și administratorii de rute nedisciplinați s-au ales cu amenzi de până la două mii de lei și puncte de penalizare.
02.04.2018
12:20
07.12.2017
17:30
11.11.2017
17:02
04.02.2017
19:02
06.05.2016
17:01
21.04.2016
12:23
31.03.2016
13:35
14.02.2016
10:50
23.11.2015
19:46
17.11.2015
09:09
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU

















