20:04:34 15.01.2026
Stiri

Transnistria // ȘOMAJ fără precedent, GAURĂ imensă în buget și „EXPLOZIE” a exporturilor spre UE

Economie 08.01.2015 13:31 Vizualizări2612
Transnistria // ȘOMAJ fără precedent, GAURĂ imensă în buget și „EXPLOZIE” a exporturilor spre UE

Deși industria metalurgică și energetică a adus economia din regiunea transnistreană pe linia de plutire, așa-zisa administrație din Transnistria a planificat un buget cu un deficit imens, iar numărul șomerilor a crescut considerabil, se arată într-o analiză realizată de „Expert-Grup”.

Potrivit experților, regimul separatist de la Tiraspol a planificat pentru 2015 un deficit bugetar de 40% din nivelul cheltuielilor publice. „Enorma gaură bugetară este o problemă constantă pentru regiune, iar deteriorarea situației economice doar a amplificat această constrângere. Practic, putem vorbi de un cerc vicios ce există în regiune: deficitul bugetar cronic deteriorează creșterea, iar, la rândul său, dificultățile economice cauzează sărăcirea finanțelor publice”, susțin autorii analizei.

Datele prezentate de experți că în 2014 economia din regiune a fost alimentată de relansarea sectorului metalurgit și energetic, grație reluării activității Uzinei Metalurgice Moldovenești, și de sectorul agricol, datorită condițiilor climaterice favorabile. Totuși după ce în perioada ianuarie-august 2014 a fost înregistrată o creștere de circa 40% a producției industriale compartiv cu aceeași perioadă din 2013, în august-octombrie a anului trecut volumul s-a redus cu până la 21,3% față de perioada similară a anului 2013.

Totodată, experții susțin că și numărul șomerilor a crescut esențial. Astfel, după ce în trimestrul II al anului trecut în regiune erau cu circa 25% mai multe persoane care nu aveau un post de muncă, în trimestrul III 2014 creșterea a constituit 37% față de aceeași perioadă a anului 2013.

Informația prezentată de experți mai arată că, după o majorare esențială a exporturilor în trimestrul I, livrările în exterior s-au temperat brusc în trimestrul II. Astfel, agenții economici din regiune au exportat, în ianuarie - septembrie, o cantitate de mărfuri cu 48% mai mare față de primele nouă luni ale anului 2013. Astfel, în timp ce livrările spre țările CSI au crescut, în această perioadă, cu 20,4%, cele spre UE au sporit cu de 2,1 ori comparativ cu primele trei trimestre ale 2013.

Reprezentanții „Expert-Grup” susțin că în regiune sunt necesare reforme structurale pentru a activiza factorii fundamentali de creștere: investițiile și consumul. „În acest sens, sunt necesare reforme menite să amelioreze climatul investițional pentru a încuraja dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și să sporească reziliența și încrederea în sectorul bancar pentru a facilita accesul companiilor din regiune la credite bancare. Un deziderat fundamental ține de revigorarea dialogului dintre autoritățile de la Chișinău și cele de la Tiraspol axat pe dimensiunile tehnice și, respectiv, apolitice, legate de implementarea cerințelor minime ale Acordului de Asociere cu UE”, susțin autorii analizei.

Potrivit analiștilor economici, fără aceste acțiuni economia regiunii ar putea să se comprime cu circa 3%-5% în acest an și ulterior să intre într-o perioadă îndelungată de stagnare.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
15.01.2026 08:05 500 Horoscopul zilei 15.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.90 1 USD 17.09 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte