Tragedie pe Valea Oltului: bolovan prăbușit peste o mașină pe DN 7, un bărbat de 71 de ani a murit
540
Un bărbat în vârstă de 71 de ani și-a pierdut viața după ce o bucată de stâncă desprinsă de pe versant a lovit în plin autoturismul în care se afla. Tragedia s-a produs pe DN 7, între localitățile Boița și Lazaret, în județul Sibiu.
În mașină se aflau două persoane. Femeia aflată la volan a reușit să iasă singură din autoturism și nu a suferit răni. Pasagerul, un bărbat de 71 de ani din municipiul Sibiu, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate și a fost găsit în stare de inconștiență.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Au încercat în mod repetat să-l readucă la viață, însă eforturile lor nu au avut rezultat, iar medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul victimei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, primele cercetări indică faptul că accidentul s-a produs la kilometrul 240+230 al DN 7, în apropierea localității Lazaret. Zona este cunoscută ca fiind una cu risc de căderi de pietre.
O bucată de stâncă s-a desprins brusc de pe versant și a căzut peste autoturismul condus spre Sibiu de o femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu. În autoturism se afla și bărbatul de 71 de ani. El a suferit răni grave, incompatibile cu viața, și a murit din cauza traumatismelor puternice provocate de impact.
Soferita a scăpat nevătămată. A reușit să părăsească mașina pe cont propriu, fiind evaluată ulterior de echipajele medicale prezente la fața locului.
La locul accidentului au intervenit o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD, mobilizat pentru a asigura transportul de urgență, dacă ar fi fost necesar.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia și dacă au existat factori suplimentari care au contribuit la producerea incidentului. În urma accidentului, circulația rutieră în zonă a fost restricționată temporar, iar apoi a fost reluată alternativ pe un singur sens, în zona afectată, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu și de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
09.10.2026
12:28
09.10.2026
10:03
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:27
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:13
08.10.2026
14:06
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime


















