Stiri

TOP NAȚIONAL // GESTUL anului 2015

Social 01.01.2016 09:15 Vizualizări6298
TOP NAȚIONAL // GESTUL anului 2015
Familia Berari

Micuța care a salvat trei vieți

După trei ani și trei luni de lupte și suferințe, micuța Delia, copilașul care s-a născut cu probleme grave de sănătate la spitalul internațional „Medpark”, s-a stins din viață.

Părinţii se întorceau cu fetiţa din Italia, însă în Ungaria, Delia a făcut o febră puternică urmată de sindromul convulsiv. A fost internată de urgență la spitalul din localitatea maghiară Szolnok unde a stat 11 zile în comă.

Din păcate, evoluţia ei a fost spre instalarea tabloului clinic de moarte cerebrală și părinţii au solicitat transferul ei la Oradea, în România, iar cu scopul de a da o nouă şansă la viaţă, părinţii micuței au decis să doneze organele fetiței.

„Delia a fost o curajoasă. O luptătoare în toți acești 4 ani neîmpliniți. Poate că febra, care i s-a ridicat brusc în ultima zi de viață a luat-o și pe ea prin surprindere, din această cauză, Delia nu a reușit să o înfrunte, așa cum a făcut-o de multe alte ori. Delia a iubit viața și a vrut să trăiască cu orice preț, iar dorința și încăpățânarea frumoasă a acestui copil de a rămâne alături de noi cât mai mult timp ne ținea optimiști. Din această cauză, decizia de prelevare de organe am luat-o cu o resemnare senină, liniștită și, cumva, suntem împăcați pentru că putem, totuși, să păstram o parte din ea și aici, pe pământ. Și acest gând ne liniștește, pentru că Delia a salvat alți trei copii și, de fapt, Delia mai e cu noi prin acești copii. Când vezi cum e să lupți pentru viață patru ani, zi de zi, nu mai eziți să ajuți pe alții, dacă o poți face. Așa am simțit noi și credem că a fost o decizie înțeleaptă”, ne-a spus mama Deliei, Diana Berari.

Mai mult, întâmplarea a făcut ca Delia să aducă bucurie în altă familie Berar.

„Se spune că, de regulă, coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. Una dintre fetițe care a primit o șansă la viață datorită Deliei se numește Diana, ca și mine, și este doar cu o lună mai mare ca fetiță noastră, iar familia mamei acestei fetițe este Berar (a mea fiind Berari). Noi am făcut ce ne-a stat în puteri pentru Delia. Pe lângă nopți nedormite, acasă sau în spitale, tratamente, intervenții de tot felul, ne-am căutat dreptatea prin instanțe judecătorești. Procesul de judecată continuă, sperăm să vină ziua în care să spunem că în R. Moldova este justiție, iar nenorocirea unui copil nevinovat să fie pedepsită. În caz contrar, suntem pregătiți să apelăm la CEDO. Și toate astea pentru dreptatea Deliei și pentru a da alarma și a preveni astfel de cazuri de malpraxis. Sănătate tuturor copiilor”, ne-a declarat Diana Berari, mama Deliei.

Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri