HARTA României Mari, în toate școlile din R. Moldova!
Încă 875 de școli și facultăți din R. Moldova vor fi dotate cu hărți ale României interbelice, informează Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”.
De Ziua Națională a României, Platforma a distribuit în 450 de licee din Republica Moldova hărți ale României interbelice. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educației de la Chișinău.
Campania a stârnit furia unor politicieni rusofili socialiști, care au rupt demonstrativ, în plenul Parlamentului, harta României Mari și i-au amenințat pe unioniști cu răfuieli fizice.
În acest context, „Acțiunea 2012” consideră oportună continuarea campaniei de promovare a adevărului istoric prin distribuirea de hărți ale României interbelice în toate instituțiile de învățământ din stânga Prutului, de la școli generale la universități.
La momentul actual, Platforma colectează donații pentru ca această campanie să fie posibilă.
Menționăm că, anterior, socialiștii au distribuit în toate localitățile R. Moldova hărți ale „Moldovei de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare”.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor