Timofti se întâlnește cu un șef de stat din UE
1629
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, se va afla, în perioada 31 mai – 1 iunie current, la Sofia, Bulgaria, pentru a participa la Summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP).
Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, Timofti va avea pe 1 iunie, cu ocazia evenimentului, și o întrevedere bilaterală cu președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev.
Timofti va fi însoțit la Sofia de secretarulgeneral al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, consilierul prezidențial pentru politică externă și integrare europeană, Iulian Grigoriță, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Morari, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Bulgaria, Ștefan Gorda.
Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, lansat în 1996, include țări din Europa de Sud-Est care își propun să consolideze securitatea și situația politică, intensificarea relațiilor economice și de cooperare în domeniul resurselor umane, democrație, justiție și lupta împotriva activităților ilegale. Intenția SEECP este de a permite membrilor săi să se apropie de structurile europene și euro-atlantice, prin consolidarea relațiilor de bună vecinătate și de transformare a regiunii într-o zonă de pace și stabilitate.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane

















