Teroriștii care au comis atacul la Charlie Hebdo au MURIT. IATĂ MESAJUL pe care au ținut să-l transmită înainte de moarte
4370
gandul.info Fraţii Chérif şi Said Kouachi, autorii atacului comis la sediul revistei Charlie Hebdo din Paris, au murit ieri în confruntările cu forţele de ordine franceze la sediul unei tipografii din localitatea Dammartin-en-Goële.
Înainte de moarte, Chérif Kouachi a sunat la postul BFMTV şi a declarat că făcea parte din organizaţia teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia.
La rândul său, Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei omorâte în zona Montrouge din Paris, afirmă, într-o înregistrare, că s-a sincronizat cu autorii atacului contra revistei Charlie Hebdo şi că face parte din grupul terorist Stat Islamic.
În timpul luării de ostatici, Amedy Coulibaly a sunat la postul BFMTV şi a declarat că s-a sincronizat cu fraţii Cherif şi Said Kouachi, care au comis atacul contra revistei Charlie Hebdo.
De asemenea, Amedy Coulibaly a declarat că făcea parte din reţeaua teroristă Stat Islamic în Irak şi Siria.
Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenţia forţelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului). În cursul zilei de joi, Amedy Coulibaly a omorât o poliţistă în zonă Montrouge din Paris. Conform autorităţilor, el încerca să atace sediul unui post de televiziune situat în sudul Parisului. Suspectul avea antecedente penale, el fiind arestat o lună în anul 2010, după ce fusese prins având o armă automată de tip Kalaşnikov.
Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, fiind revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Grupul terorist Stat Islamic a revendicat atentatul.
18.01.2019
09:02
2502
Soldatul, devenit erou, după ce s-a luptat singur cu autorii unui atac terorist în Kenya
24.12.2017
19:11
2402
Un fost pușcaș marin PLĂNUIA un atac înainte de Crăciun
12.06.2017
18:04
1676
Charlie Hebdo a publicat o caricatură cu Theresa May decapitată
07.06.2017
12:16
2211
TEHERAN: Atac TERORIST cu mitraliere și bombe la Parlament și mausoleul Khomeini. Surse: ȘAPTE morți
05.06.2017
08:02
2705
Mărturii terifiante - cum a încercat un trecător să îi oprească pe teroriştii care înjunghiau o fată
09.04.2017
17:40
2091
UPDATE // Statul Islamic revendică atentatele din Egipt, din timpul slujbei de Florii: 41 de oameni au murit, peste 100 au fost răniţi
05.04.2017
12:02
2411
CNN // De ce este Rusia o ŢINTĂ pentru atacuri teroriste
23.03.2017
16:15
2534
VIDEO // Momentul în care ATACATORUL de la Londra intră cu maşina în mulţime. Românca apare căzând în apă
09.01.2015
12:01
2835
MĂRTURIILE CUTREMURĂTOARE ale soţiilor jurnaliştilor UCIŞI în redacţia CHARLIE HEBDO. Declaraţiile sunt EMOŢIONANE!
08.01.2015
10:37
2193
Iurie Leancă: „Condamnăm acest act cu VEHEMENȚĂ”
07.01.2015
16:25
5158
FOTO // Aceasta este ultima caricatură postată înainte de atentatul terorist din Paris
20.03.2026
15:07
31
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
92
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
208
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
225
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
304
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
385
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
372
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
473
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
615
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
636
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
645
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
648
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
686
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
634
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
715
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
620
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
676
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
716
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
631
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
675
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
717
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
705
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
715
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
811
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
636
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














