Tehnologia „double casting”, folosită de INTERPOL, acum și la Chișinău: Permite crearea replicilor de pe gloanţe şi tuburi de cartuş
2064
Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al Inspectoratului General de Poliție a fost dotat cu echipament pentru crearea replicilor de pe gloanţe şi tuburi de cartuş.
Tehnologia numită „double casting” este aprobată şi utilizată de către Interpol, iar la baza implementării acestei inovaţii stă principiul liberului schimb de informaţii balistice între diferite state ale lumii.
Acest echipament balistic permite, în cazul săvârşirii infracţiunilor transnaţionale cu folosirea aceleiaşi arme de foc, conexarea şi investigarea complexă și elucidarea cu uşurinţă a tuturor circumstanţelor.
Totodată, armele utilizate la comiterea infracţiunilor transnaţionale vor putea fi identificate în baza compatibilităţii tehnice, indiferent de ţara în care sunt înregistrate, iar experţii-criminalişti vor beneficia de facilitatea schimbului de informaţii balistice cu colegii lor de peste hotare, prin intermediul unei platforme specifice.
De asemenea, armele de foc utilizate la infracţiuni, depistate în cadrul investigării infracţiunilor, tuburile şi gloanţele de la locul crimelor vor putea fi verificate în baza de date informaţională a Interpolului.
Poliţia Republici Moldova în comun cu Procuratura Generală vor putea expedia replicile gloanţelor şi tuburilor de cartuş depistate la locul infracţiunilor pentru verificare în orice altă ţară a lumii.
Acestă inovaţie constituie unul dintre obiectivele de bază a proiectului de directivă a armelor de foc SEESAC, demarat sub egida Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.10.2026
08:12
06.10.2026
07:20
06.10.2026
06:21
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița


















