Tehnică militară americană, în drum spre R. Moldova. Când va ajunge
2442
Un exercițiu militar, în care vor participa militari ai Armatei Naționale și ai Statelor Unite ale Amercii, va avea loc, în premieră, în R. Moldova.
Exerciţiul „Dragon Pioneer 2016” se va desfășura în perioada 3 -20 mai în Batalionul de Geniu şi la Centrul de instruire al Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”.
Potrivit Ministerului Apărării, în aplicații vor fi antrenaţi circa 200 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA şi peste 150 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de menţinere a păcii, precum şi din brigăzile 1, 2 şi 3 ale Armatei Naţionale.
În timpul acestui exercițiu, militarii vor trebui să treacă peste diferite obstacole, să execute lucrări de distrugere, de supravieţuire, asigurare logistică în condiţii de câmp, cu acordarea ajutorului medical, evacuarea răniţilor etc.
În cadrul „Dragon Pioneer 2016” vor fi utilizate 58 de unităţi de tehnică din dotarea armatei SUA, dintre care 11 maşini de luptă şi asigurare de luptă (geniu), 18 maşini de manevră HMMWV, 29 maşini de transport, medicale, geniu. Armata Naţională va participa cu 40 de maşini de geniu şi asigurare.
Unităţile de tehnică americane vor intra în R. Moldova la 2 mai curent, prin punctul de trecere Sculeni şi se vor deplasa pe drumul naţional M14, urmând traseul Sculeni – Făleşti – Negreşti.
03.02.2026
21:09
453
Moldova trece de la ger la temperaturi pozitive – vremea de miercuri, 4 februarie 2026
03.02.2026
14:20
587
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
12:14
668
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
02.02.2026
20:36
826
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
16:40
775
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
11:31
782
Curriculumul „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar”, analizat după pilotarea în 22 de școli din Republica Moldova
02.02.2026
10:21
817
Republica Moldova accelerează digitalizarea evaluărilor naționale, inspirându-se din modelul Estoniei
01.02.2026
18:51
1305
Vremea în Republica Moldova: de la ger aspru la temperaturi de primăvară (2–8 februarie 2026)
01.02.2026
15:19
1052
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău revin de LUNI în bănci. Cei din Bălți vor continua ONLINE pe 2-3 februarie, când temperatura va coborî până la -20 de grade
31.01.2026
21:03
1180
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
30.01.2026
21:08
1460
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
04.02.2026
00:59
35
MAE avertizează românii care călătoresc în Spania: cod roșu în Sevilla și Cadiz, cod portocaliu de vânt în Malaga
03.02.2026
23:57
238
Agenție iraniană publică imaginea unei baze aeriene cu militari francezi din Emirate. Macron: „Suntem foarte atenți la această situație”
03.02.2026
23:08
300
Ultimul supravieţuitor al accidentului cu microbuzul de suporteri PAOK din Timiş ar putea fi transferat la Salonic miercuri
03.02.2026
21:37
371
Putin recunoaște frânarea puternică a economiei ruse: creștere de doar 1% în 2025, pe fondul războiului și al inflației
03.02.2026
21:09
451
Moldova trece de la ger la temperaturi pozitive – vremea de miercuri, 4 februarie 2026
03.02.2026
20:24
322
Misiune TAIEX la Chișinău pentru evaluarea supravegherii pieței, pas important spre acordul ACAA cu Uniunea Europeană
03.02.2026
20:23
422
Cătălin Botezatu, jefuit în plin Mayfair de un ceas Richard Mille rar, evaluat la 2 milioane de lire sterline
03.02.2026
19:55
794
Ucraina acceptă planul SUA–UE pentru armistițiu cu Rusia: răspuns militar occidental în 24–72 de ore la încălcarea încetării focului
03.02.2026
19:02
483
Parchetul francez cere interdicţie de a candida, punând sub semnul întrebării şansele lui Marine Le Pen la prezidenţialele din 2027
03.02.2026
18:29
472
Maia Sandu, întrevedere istorică la Chișinău cu șefii parlamentelor baltice: modelul Estoniei, Letoniei și Lituaniei arată avantajele integrării europene pentru Moldova
03.02.2026
17:51
486
Român și grec arestați pentru sabotarea unor nave militare germane în portul Hamburg
03.02.2026
17:26
488
Macron pregătește reluarea dialogului cu Putin, dar acuză Moscova că nu vrea cu adevărat pace în Ucraina
03.02.2026
16:58
642
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
03.02.2026
15:33
579
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
565
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
585
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
589
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
667
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
972
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
997
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
653
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
667
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
656
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
987
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
614
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
MAE avertizează românii care călătoresc în Spania: cod roșu în Sevilla și Cadiz, cod portocaliu de vânt în Malaga
Agenție iraniană publică imaginea unei baze aeriene cu militari francezi din Emirate. Macron: „Suntem foarte atenți la această situație”
Ultimul supravieţuitor al accidentului cu microbuzul de suporteri PAOK din Timiş ar putea fi transferat la Salonic miercuri
Putin recunoaște frânarea puternică a economiei ruse: creștere de doar 1% în 2025, pe fondul războiului și al inflației
1 MDL
1 EUR
20.03
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














