Un taximetrist din Chișinău - lovit, jefuit și închis în portbagajul mașinii
3617
Doi tineri de 19 și, respectiv, 24 de ani din raionul Hâncești au fost retinuți de poliție, fiind suspectați că au jefuit un taximetrist.
Incidentul a avut loc pe data 3 noiembrie curent, în jurul orei 00.10. Fiind în stare de ebrietate, indivizii au comandat un taxi din Chișinău ca să-i ducă până în satul Pojăreni, raionul Ialoveni.
Când au ajuns la intersecția șos. Hâncești cu drumul de la intrare în satul Pojăreni, tânărul care se afla pe bancheta din față l-a lovit brusc pe șofer în regiunea capului. Ulterior, aceștia l-au scos din automobil și l-au bătut, după care l-au urcat în portbagaj.
Mai mult, aceștia l-au deposedat pe taximetrist de geanta în care avea două telefoane mobile și 400 de lei, după care s-au urcat la volanul autovehiculului, deși nu aveau permise de conducere și și-au continuat deplasarea.
La o stație PECO, unul dintre tineri a părăsit automobilul, iar celălalt a fost stopat de polițiști pentru deplasare neregulamentară. În timpul verificărilor, forțele de ordine l-au depistat pe taximetrist în portbagajul mașinii. Victima s-a dovedit a fi un bărbat de 43 de ani din municipiul Chișinău.
Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore.
Dacă li se va demonstra vinovăția pentru tâlhărie și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, cei doi riscă până la zece ani de închisoare și o amendă de până la zece mii de lei, iar pentru că au condus în lipsa permisului de conducere – o amendă de până la două mii de lei.
07.01.2018
17:46
17.03.2016
15:34
17.11.2015
10:19
06.10.2015
09:31
31.08.2015
15:41
16.08.2015
10:47
09.06.2015
13:15
04.06.2015
12:41
28.04.2015
18:30
24.03.2015
09:03
03.03.2015
15:20
20.02.2015
11:31
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















