SURSE // Misteriosul pasager al avionului privat care a plecat la Dubai cu 200 de mii de euro se vrea PREMIER în R. Moldova. Iată numele acestuia
8273
independent.md Un cetățean al R. Moldova a zburat, cu un avion privat, în dimineața zilei de 6 ianuarie, la Dubai, de unde s-a întors pe 8 ianuarie, scrie independent.md.
Cursa l-ar fi costat pe acesta, care a schimbat două avioane private până la destinație, 200 de mii de euro, susține aceeași sursă.
Surse bine informate au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că cetățeanul de la bord ar fi fost nimeni altul decât controversatul Vladimir Plahotniuc.
Aceleași surse afirmă că Plahotniuc ar fi adus în R. Moldova o sumă mare de bani pe care să-i utilizeze în scopul creării majorității parlamentare, care să-i propună șefului statului un candidat la funcția de premier.
CITIȚI ȘI Moldoveanul care-și permite să plătească 200 de mii de euro pentru a ajunge la Dubai. Cine și de ce a „fugit” din R. Moldova pentru două zile?
Menționăm că Partidul Democrat a insistat la negocieri să-i revină funcția de premier, iar numele pe care i l-au indicat încă din decembrie 2015 președintelui Nicolae Timofti era al lui Plahotniuc.
Vladimir Plahotniuc nu ne-a răspuns la telefon pentru a confirma sau infirma declarațiile surselor noastre.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL să confirme cursa și persoana de la bord, șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice, ne-a cerut să expediem un demers oficial și ne-a promis un răspuns în câteva zile.
Vom reveni.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
11.09.2026
18:40
11.09.2026
17:38
11.09.2026
17:27
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova


















