Summitul discret de la Bruxelles care a pecetluit ruptura Europei de vechea ordine transatlantică și începutul drumului spre independență față de SUA

Acum nu mai există cale de întoarcere. Acesta a fost mesajul liderilor europeni care s-au reunit joi la Bruxelles. Şi chiar dacă acest summit de urgenţă, convocat ca reacţie la ameninţările lui Donald Trump de a confisca Groenlanda, s-a transformat într-un eveniment mult mai puţin dramatic – pentru că preşedintele SUA a dat înapoi cu 24 de ore mai devreme –, conştientizarea tăcută că Europa a trecut de punctul fără întoarcere după 1945 a fost, dacă se poate spune aşa, cu atât mai frapantă.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Friedrich Merz, consideraţi cei mai puternici doi lideri ai UE, care au avut unele divergenţe în ultima vreme, s-au unit pentru a avertiza că această criză transatlantică a catapultat blocul european într-o nouă realitate dură. Este o realitate în care Europa trebuie să îmbrăţişeze independenţa. „Ştim că trebuie să lucrăm ca o Europă independentă”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la sfârşitul reuniunii lor de cinci ore de la Bruxelles.

De data aceasta, spre deosebire de recentele summituri ale UE, nu au existat declaraţii bombastice, certuri sau măcar decizii concrete de luat. Totuşi, întâlnirea a semnalat discret o înţelegere tacită, potrivit a patru diplomaţi ai UE şi unui oficial care cunoaşte ce au discutat liderii: există o ruptură decisivă între vechea ordine şi cea nouă. Între modul în care a funcţionat Occidentul după al Doilea Război Mondial şi ceea ce urmează să îl aştepte pe continent în viitor.

Schimbarea de mentalitate către independenţă se pregătea de ani de zile, încă de când Trump a ajuns la Casa Albă în 2017. Însă ameninţările sale fără precedent la adresa Groenlandei au acţionat ca un avertisment brusc, un şoc care i-a forţat pe liderii europeni să ia în calcul măsuri ce ar fi părut de neconceput chiar şi cu câteva luni în urmă.

„MOMENTUL RUBICONULUI”

„Acesta este momentul Rubiconului”, a spus un diplomat al UE dintr-o ţară de pe flancul estic, care ştie ce au discutat liderii. „Este o terapie de şoc. Europa nu poate reveni la situaţia de dinainte. Ei (liderii) spun asta de zile întregi”, a punctat diplomatul.

Cum va arăta exact această nouă situaţie rămâne, ca de obicei, o discuţie pentru altădată. Însă în această săptămână au apărut deja câteva indicii. Răspunsul iniţial al liderilor UE la criza din Groenlanda – suspendarea acordului comercial UE-SUA, trimiterea de trupe în Groenlanda, ameninţarea cu aplicarea de represalii comerciale drastice împotriva SUA – a servit ca un aperitiv al a ceea ce ar putea urma.

În discuţiile dintre ei şi apoi în declaraţiile publice, liderii au subliniat că reacţia rapidă şi unitară din această lună nu poate rămâne un episod izolat. Din contră, ea ar trebui să definească pe viitor abordarea blocului faţă de aproape orice criză sau provocare majoră. „Nu poate fi vorba doar de securitatea energetică sau de apărare, nu poate fi vorba doar de puterea economică sau de dependenţa comercială, trebuie să fie totul, totul deodată”, a spus unul dintre diplomaţi.

UN ELEMENT CHEIE

O caracteristică esenţială a noii căutări a independenţei Europei este un grad de unitate care a lipsit multă vreme blocului. Pentru ţările de pe flancul estic, poziţia lor în calea unei Rusii expansioniste a alimentat, ani la rând, o credinţă aproape religioasă în NATO. Convingerea era că SUA, partener de încredere şi cu cea mai mare putere militară, garantează apărarea tuturor celorlalţi membri şi, prin urmare, are capacitatea de a descuraja Moscova.

Acest sentiment de dependenţă existenţială faţă de SUA a menţinut aceste state ferm în tabăra Washingtonului. A generat, însă, şi dezacorduri cu ţările mai vestice, precum Franţa, care pledează de mult timp pentru „autonomia strategică” a Europei. Acum însă, Franţa nu mai este o excepţie. Chiar şi ţările aflate în prima linie în faţa expansionismului Rusiei se arată dispuse să se alăture eforturilor pentru independenţă.

Estonia este un exemplu grăitor. Mica ţară baltică a anunţat săptămâna trecută că va lua în considerare trimiterea de trupe în Groenlanda, ca parte a unei „misiuni de evaluare” organizate de NATO. În final, Tallinn nu a trimis niciun soldat. Totuşi, simplul fapt că a ridicat public această posibilitate a fost remarcabil.

„Când Europa nu este divizată, când suntem uniţi şi când suntem clari şi puternici, inclusiv în dorinţa noastră de a ne apăra, atunci rezultatele vor fi vizibile”, a declarat prim-ministrul danez Mette Frederiksen. „Cred că am învăţat ceva în ultimele zile şi săptămâni”, a adăugat ea.

Polonia, unul dintre cei mai fideli susţinători ai SUA, a ieşit şi ea din zona sa tradiţională de confort. În discuţiile despre modul de reacţie la criză, premierul Donald Tusk a semnalat deschiderea faţă de declanşarea Instrumentului anti-coerciţie al UE – un instrument puternic de represalii comerciale care permite limitarea investiţiilor din partea ţărilor considerate o ameninţare.

„Am respectat şi acceptat întotdeauna leadershipul american”, a declarat Tusk. „Dar ceea ce avem nevoie astăzi în politica noastră este încredere şi respect între partenerii noştri de aici, nu dominaţie şi coerciţie. Asta nu funcţionează”, a spus premierul Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European.

LECŢIA DE ÎNVĂŢAT

O conştientizare similară se instalează şi în ţările nordice ale Europei, adepte tradiţionale ale liberului schimb. Deşi state precum Danemarca, Suedia şi Ţările de Jos s-au opus mult timp oricăror mişcări care ar fi putut pune în pericol relaţiile comerciale cu SUA, acestea semnalează acum deschidere faţă de ideea unor represalii la adresa lui Trump.

„Aceasta este o nouă eră în care nu vom mai depinde de ei”, a declarat un al patrulea diplomat al UE. „Cel puţin nu pentru trei ani”, cât timp Trump este încă în funcţie. „Această (criză din Groenlanda) a fost un test. Am învăţat lecţia”, spune diplomatul.

Chiar şi Germania, a cărei cultură politică a fost definită zeci de ani de încrederea în relaţia transatlantică, pune acum sub semnul întrebării vechile presupuneri. Merz a sugerat că Germania ar putea fi de acord cu o reacţie comercială dură împotriva SUA, un pas considerat până de curând greu de imaginat.

Diplomaţii şi oficialii UE au recunoscut că aceste măsuri ferme au contribuit la schimbarea poziţiei lui Trump în privinţa ameninţărilor sale tarifare. Dar au avertizat, în acelaşi timp, că de acum sunt necesare alte decizii dificile. „Trebuie să ne asumăm agenda”, a adăugat al patrulea diplomat. „Ucraina, productivitatea, competitivitatea, securitatea, autonomia strategică. Lecţia este să nu spunem nu la toate”, a punctat el.